Un gând hazliu

la http://ionatanpirosca.net

PS Îi rog pe toţi aceia care mă au în blogroll să schimbe adresa acestui blog cu cea nouă. Vă mulţumesc.

Ceruri… în colaborare

Voi, ceruri!

la http://ionatanpirosca.net

Îţi mulţumesc de parcă aş cânta

La http://www.ionatanpirosca.net/

Să vă spun, să nu vă spun…?

Mă gândeam să-i dau drumul la 1 August, dar n-am răbdare. Vedeţi şi voi ce e acolo, la http://ionatanpirosca.net… În rest, să dea Dumnezeu bine!

Hai să facem pârtie!

Plimbarea la Arad a fost o adevărată aventură, pentru mine. Dacă n-aş fi avut alături pe Domnul, dar şi pe ajutorul pe care El mi l-a trimis, nu m-aş fi încumetat. Sigur că aş fi pierdut lucruri minunate, cum au fost seara petrecută la Metanoia, sau zilele calde de la Pecica, unde întâlnirea ecumenică de vineri seara ne-a unit inimile în laudă şi închinare…

Serbarea de împlinire a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Baptiste din Pecica a fost un adevărat festin spiritual. Invitat să mă alătur bucuriei generale, m-am gândit ce aş putea spune… Ce anume înseamnă pentru credincioşi astfel de locaşuri?

Şi mi-am adus aminte că, atunci când am mai crescut, iarna, când zăpada era mare, tata ne trimitea, pe mine şi pe fratele meu, să facem pârtie. O cale, adică, prin zăpadă, pe care să putem trece noi şi musafirii noştri. Ba tot pe acolo puteau veni colindătorii, de Sărbători. Uneori zăpada era mai înaltă decât noi, dar aste ne distra şi ne mobiliza, până ne îngheţau mâinile. Mereu ne îngheţau mîinile. Atunci mergeam în casă, unde soba era caldă, iar mirosul ce venea din bucătărie însemna că, după ce aveam să dăm zăpada, ceva bun ne aştepta.

Oare nu ceva asemănător suntem chemaţi a face noi, creştinii? „Iată glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările.” Iar frigul spiritual al acestei lumi ne pătrunde în măruntaie, face să ne îngheţe mâinile entuziasmului. Unde să mergem, atunci? Nu la gura sobei? La gura sobei Duhului Sfânt…

Care sobă arde tare şi încălzeşte, pentru noi, incintele pline de aroma bucuriei fraţilor noştri. Acolo ne umplem rezervoarele, ne reîncărcăm cu energie… Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Domnului. Acolo acela se numeşte Biserica, sau Casa Domnului, sau Locaşul de închinare…

Vremea este bună, iar Domnul e cu noi

Ne pregătim, eu şi soţia mea, să plecăm spre Arad. Asta în condiţiile în care la suferinţa mea s-a mai adăugat si o rupere de menisc. Dar vremea este bună, Domnul e cu noi, şi am şi trimis înainte un buzdugan de vreo 100 de cărţi pentru vânzare.  Uraţi-ne succes şi rugaţi-vă pentru noi.

De data asta, în premieră, avem laptopul cu noi, aşa că vă voi putea transmite amănunte de la locurile faptelor, dacă vom avea timp. Vom putea fi găsiţi la Biserica Maranata, Arad, pe 17 şi 18, la Conferinţa de Apologetică, şi la Biserica Baptistă din Pecica, Arad, pe 19 dimineaţa (iar pe 19 seara, sperăm, la Biserica Metanoia, Arad).

Ca şi la alinierea planetelor

***
ca şi la alinierea planetelor
gândurile noastre se învinovăţesc
sau se dezvinovăţesc între ele
Dumnezeu face semn cu eclipsa că e aici
între şipotirea din iarbă şi boturile căprioarelor însetate
El e mereu între noi şi iubirile noastre
ca un mărgean între ostrov şi ocean
El e frumuseţea iubirilor noastre
şi bea sana cu noi şi mănâncă covrigi
exact ca la alinierea planetelor
atunci când Îl strigi
El explodează în inima ta un surâs
de se tot bucură via din vale până-n cules

Iov

Iov a fost mai puţin vinovat înaintea Domnului decât prietenii săi. De ce? Doar el a fost acela care l-a acuzat pe Dumnezeu. Prietenii lui L-au apărat…

Dar tocmai de aceea!

Noi putem acuza pe Dumnezeu, ne recunoastem astfel incapacitatea să înţelegem şi să suferim. Cei care-I iau apărarea însă, greşesc fundamental, considerandu-se capabili să-L înţeleagă şi să-L explice pe Dumnezeu. A concepe un Dumnezeu care are nevoie de apărarea noastră înseamnă a-L “ajusta” şi a etala o sfinţenie pe care nu o avem.

Dacă n-ar fi pajişte pe pământ

***

dacă n-ar fi pajişte pe pământ
aripile fântânilor n-ar mai visa stânjenei
nici movul nu s-ar mai odihni deasupra petalelor lor
întrebând pe fiecare călător despre câmpii

iar dacă vii
o pajişte va înghiţi singurătatea însetării
tu cu fântâna ta în care ploile lui Dumnezeu năvălesc
stropind în jur libertatea bună-dimineţii
de a saluta pe fiecare cu sine
pe fiecare cu inima lui

Când erai bătea o singurătate

***
când erai
bătea o singurătate din către primejdii
cum bat uneori ploile în uluce
de ţi se face răsuflarea fald
în lungul furtunii şi nu mai poţi
răsuci vela în direcţia soarelui-sus

cheamă-l pe El pe Domnul Oştirilor
când se dădea aurul în lucru El venea
cu un cuptor strângea zgura oasele rămâneau
şi băga în ele duh

valea însămânţa aerul cu oştiri
de aici n-oi pleca să facem colibe
să facem colibri spuneau razele
aici o vioară a incendiat un concert
şi oasele după obiceiul lui Dumnezeu
înviau

Punerea pe inimă poate fi o iubire

***

soţiei mele
punerea pe inimă poate fi o iubire
din care migrează durerile care-ncotro
ca frunzele în tomnatecă şiroire
sau ca un punct pus aiurea pe o

poate fi un turn în cetatea poverii
dusă de fiecare până la capăt
unde se-adună clopotele serii
iluminate de dangăt

era acolo şi-mi întorcea ce-şi-cum-ul
nedumeririlor mele învolburate
când i-am spus Doamne adună tu drumul
de mine rupt şi aruncat departe

iar El întinerea afara ca pe o poveste
şi mi-o spunea pe numele-ndrăgostirii
de gura sobei copilăriei ce este
silabisirea iubirii

Omul cu semn de-ntrebare – varianta 2

Pe străzi, cât mai sunt oarecare,
sunt omul cu semn de-ntrebare.
Mersul încet, inima ţinută de mână,
nedumeriri în alţii le adună.

Ce-i drept, nici mie nu-mi e prea clar
dacă sunt sau nu, emisar;
dar că rostirea-mi e ceea ce El făcu să fiu,
asta o ştiu!

Nu-i aşa că vi se pare unora ciudat
să umblu pe străzi dezlegat?
Oh, libertatea e mult mai mult decât
a avea – şi atât!

Libertatea este să fii – şi eu sunt.
Adevărul m-a slobozit pe pământ
ca pe o sălbăticiune a îndurării-
omul cu semnu-ntrebării!

De ce mă priviţi, privitorilor, dacă
în voi nedumeririle vă încarcă?
Daţi semnul de la întrebare la o parte, cumva,
şi veţi vedea Omul din ea!

Eu trec mai departe, cu acelaşi semn
de dragostea Lui şi de lemn…
Voi vedeţi un om cu semn de întrebare.
Eu merg cu inima de mână. Şi mă doare!

La căpătâiul unei surori bolnave

Ana Stănescu are 88 de ani şi se pregăteşte pentru întâlnirea cu cerul. Aseară, grupul nostru de prieteni întru ucenicie i-am făcut o vizită acasă. Era în pat, dar de o luciditate şi de o vioiciune impresionante. A cântat în corul bisericii până la 77 de ani!

Pregătisem pentru ea o poezie, dar am uitat acasă ochelarii, aşa că a trebuit să citească Sorina. Şi a făcut-o mult mai expresiv decât mine. Bătrâna a dorit să păstreze hârtiuţa pe care erau scrise versurile. “Vrea să i le arate Domnului…” mi-am zis. Dar eu vreau să v-o arat şi vouă:

Anei Stănescu

La căpătâiul văilor plângerii
Unde Dumnezeu finisează castele,
S-au înfăţişat împreună cu îngerii
Şi lacrimile curgând, ale mele.

De o viaţă adunate,
Ca nişte buburuze pe o surcea
Aşteptau să fie alinate
De palma Sa.

Lacrimi de bucurie sau de amar,
De întoarcerea celuilalt obraz sau de dor,
Pe toate El le păstra întru har
Ca pe cel mai preţios odor.

Tu ştii cum e când anii zboară scurt
Şi zilele sunt grele, ne-ndurate…
Dar Dumnezeu, ce te iubeşte mult,
Te-ntreabă tot mai des de sănătate.

Şi Îi răspunzi cu un oftat uşor:
O, Doamne bun, ce bine e acasă,
E-adevărat că nu mai cânt în cor,
Dar pleoapa-mi peste linişte se lasă.

Atunci El ia un înger de-al său vis
Şi ţi-l aşează bun balsam pe rană:
Priveşte, libertatea ţi-am deschis
Cum îşi deschide cerul o sprinceană!

Şi te sărută ca în respirări
De alergare-n câmpuri cu otavă:
“Când te vei îndrepta zâmbind spre zări
Eu te voi îmbrăca în trup de slavă!”

Dumnezeu şi-a pregătit ascuţitoarea!

Cu privire la anunţul pe care l-am făcut aici, nu s-au înghesuit mulţi la scris texte… Am adunat din ce aveam texte de la Tania, Elena Marin Alexe şi de la Nicholas Dinu. Le cer permisiunea să le verific şi să le prelucrez un pic, dacă e necesar.

Mai avem o săptămână la dispoziţie ca să ne hotărâm şi să scriem. Selecţia finală o vor face organizatorii festivalului. Vă rog să nu dezamăgim! Sunt atâtea condeie cântăreţe printre pocăiţi (şi nu numai), că Dumnezeu şi-a pregătit ascuţitoarea!

O pâine pe masă

(Din volumul “Tabla înmulţirii cu cerul”, apărut în anul 1998)

O pâine pe masă, clintită în rugă,
zi de zi, Doamne, Îţi mulţumesc pentru ea:
se pleacă-ntr-o parte şi-n alta, ca să ajungă,
mereu împărţindu-se între mine şi inima mea!

O pâine pe masă, ca un crucifix de mâncare,
zi de zi, Doamne, când mă închin.
O floare ca o jertfă în legănare
îşi dăltuie rădăcina-ntr-un spin!

În întoarcere către zâmbet, nu ştiu cum,
mi s-a întâmplat o lacrimă tremurând:
peste toate, o crâmpeie, acum,
de albie fără meandre şi prund…

Încerc să cuprind pâinea crescută pe masă:
mi se înghesuie gândul în faţă, ca un dor.
N-am să mai fiu, Doamne, niciodată acasă
în trupul cel trecător!

Pe plaja palmei o firimitură asudă
la amintirea unui bob de grâu
răsădit în liniştea ce inundă
nădejdea eliberată din frâu.

O pâine pe masă, rugată -
ceas de ceas, Trupul care se frânge…
Doamne, inima mea niciodată
altceva n-o să mănânce!

Aroma de pământ a ierbii mele

Eu nu mă tem decât de cel ce sunt
Şi de aroma de adânc a ierbii mele
Când iese înverzită din pământ,
Se-ndreaptă pentr-o clipă către stele,
Apoi rămâne să se înfiripe
În cel mai trist ungher al unei clipe.

Şi de-nţelegerea mea şuie mă tot tem
Cum teme-se columba de hultani.
Sau zisa mincinoasă de-un om demn
Şi viaţa lui de prea mărunţii ani.
De-alunecarea-n hăuri şi păcat
Mă tem atât, cât cerul e de-nalt.

Tu, Doamne, ia-mi de mână mersul cel
Ce-a mai rămas din grea călătorie
Şi felul meu, din felul cel de fel
Ieşire din pământ, dar slavă Ţie!
Şi lin îndreaptă, verde, către stele
Aroma de pământ a ierbii mele.

O punte uneşte moartea unuia de naşterea altuia

O punte uneşte moartea unuia de naşterea altuia, legând totul cum legi două furnici cu un fir de mohor. Apoi orăcăie inima ca un amfibian strivit sub o piatră, de atâta absurd. Sub orice perfuzor, lacrimile par chestii fixe, cuie de bătut frunze verzi pe ramurile frânte…

Dacă n-ar fi nunta Fiului de Împărat, astfel că toate astea nu sunt decât cadouri pentru veşnica pereche, nu aş înţelege de ce moarte şi naşteri, vârste şi vai, iubire şi ură, noroi şi diamant, cale şi pas, chiu şi alean…

Dacă n-ar fi nunta Fiului de Împărat, haina cea albă nu ar mai fi decât nedumerire, de atâta întindere a iluziei paşii speranţei s-ar nărui, foamea de cer nu ar însemna mai mult decât o pictură murală dintr-o peşteră sub pământ.

De atunci dănţuiesc în durere şi bucuraţi-vă şi iarăşi zic bucuraţi-vă în toate necazurile ori învingerile ori alergările încă ale perfuziei care sunt, sub aerul înveşmântat în absurd. De atunci, fulg şi magmă, por al privirii ori crater de dor, de atunci partea mea este Domnul şi toate lucrează-mpreună, ca moleculele ploii când creşte un crin.

A murit David!

David e nepotul meu, fiul de 18 ani al fratelui meu. A murit zilele trecute înecat în Dunăre. Nici acum nu i-au găsit trupul.Era copil al Domnului, băiat bun, tocmai termina liceul. Plecase cu câţiva colegi la scăldat. Am înlemnit. Inima a prins a orăcăi ca un amfibian strivit sub o piatră. Care era rostul morţii lui… Era doar întâmplare folosită de Dumnezeu “spre binele celor ce Îl iubesc pe El…?”

Au vreun sens întrebările, acum? A fost cineva pedepsit sau recompensat de Dumnezeu, astfel? Ştim cu toţii ce spune Scriptura. Dar cum se poate vedea cum se manifestă puterea lui Dumnezeu, aici? Cred că toţi cei afectaţi de dispariţia copilului au a alege cum. Am ales să mă rog. Să mă rog pentru liniştea celor rămaşi, pentru călăuzirea Domnului în propriile lor alegeri. Dar ei vor face alegerile…

Altceva: îmi scrie Iosif Mureşan de la Cluj

“În cadrul Atelierului de Creaţie CRISTIA, aş avea nevoie de poezii (texte pentru muzică), texte care să fie date concurenţilor, în una din cele 3 zile de concurs, pentru a compune muzică pe ele. Nu aş vrea să fie scrise toate de o singură persoană. M-ai ajuta să mă pui în legătură cu alţi câţiva scriitori (poeţi), cu care am putea rezolva. Versurile trebuie să fie cat mai bune, să aibă un numărm egal de silabe, iar poeziile să nu fie lungi. Nu ţin neapărat la o rimă strictă, dar să dea bine într-un cântec. Va trebui să avem acceptul în scris al textierilor pentru a da cântecele pe Credo şi să poată fi remixate pentru a deveni videoclipuri. Am pornit o mediatizare fără precedent a evenimentului şi m-aş bucura să avem o mână întinsă din partea poeţilor creştini, pentru a fi contemporani şi relevanţi cu creaţiile . Muzica poate fi un suport excelent şi pentru poezia creştină, de a fi scoasă la lumină.” Pentru detalii, puteţi lua legatura cu Iosif Mureşan la iosifmuresan@ gmail.com Sau îmi puteţi spune mie… Am putea face noi un concurs de texte, între noi, aici, pe blog, dacă vă interesează problema. Cele mai bune texte ar putea fi recomandate să fie folosite pentru CRISTIA. Am înţeles că ultimul termen e 1 iulie. Aşa că MULT SUCCES! Doamne-ajută!

Avem nevoie de cultură!

În ce mă priveşte, în ultima vreme, necazurile şi boala m-au cam interzis. Şi nu mă refer doar la ultimile zile. Nădăjduiesc însă ca în curând să se sfârşească măcar cu o parte dintre necazuri. Dumnezeu a binevoit să-mi trimită un ajutor potrivit (si foarte eficient!), astfel încât să mă pot aduna şi să lucrez încă. Am deschis, în sensul ăsta, o reţea pe Ning: http://culturapentruhristos. ning.com/

Vă rog să studiaţi şi voi problema şi să-mi spuneţi dacă doriţi invitaţii în reţea. În felul acesta vom diversifica activitatea culturală în limba noastră şi vom avea încă o dată privilegiul de a mărturisi Numele Domnului cu darurile noastre. Aştept la comentarii cererile voastre de invitaţie. Apoi şi voi vă veţi putea invita prietenii.