Tumorile sunt celule ale organismului care se înmulţesc haotic, monstruos… Tumorile sunt transformarea a ceva bun în ceva rău, a ceva normal şi necesar în ceva anormal, uneori fatal. Tumorile sunt un fel de trufie a celulelor corpului nostru, care… nu-şi mai încap în piele.
Rog pe doctorii care vor citi asta să încerce gândirea metaforică!
Mântuirea neamului poate fi o dorinţă de cea mai mare importanţă, dar calea aleasă pentru obţinerea ei e de competenţa medicinei oncologice.
Societatea românească a intrat în metastază. Lângă tumoara „Casa Poporului” se dezvoltă încă una. Se va numi „Catedrala Mântuirii Neamului„. Nici mai mult, nici mai puţin!
Impresie poetică
bolta e mai aproape de când turlele şi clopotniţele şi hulubii
au spart aerul deasupra casei poporului
de când brazii au ajuns avortonii parcurilor dimprejur
cu lemnul orbit de varul pereţilor crocanţi ai clădirii
a mai murit un fir de iarbă o brazdă întreagă un aer curat
sub talpa trufiei stă neamul deasupra neastâmpărata mătase
a istoriei agăţată la rever
în rest mântuirea e treaba arhitecţilor numai guvernul
să plătească legi viitoare cântate de clopote