Ţipete la Rama, iar istoriei nu-i pasă

Am spus destule despre mine până acum. Numai dacă citiţi aici, de exemplu… Am arătat de ce sunt aşa sau altfel… Poate ar trebui să discutăm şi despre noi? Despre noi, producătorii şi consumatorii de bloguri.

Îmi daţi voie să vă văd aliniaţi, având câte un monitor în faţă, ca şi mine,  mulţi purtând ochelari, tot ca şi mine, de atâta oboseală surfată-n priviri, învârtindu-ne în jurul lumii (aşa se pare când suntem în lume), sau lumea în jurul nostru, atunci când ne credem buricul pământului…?

Credeţi că istoria, cu internet sau fără, uită de noi, cumva? Că are internetul logouri sau bârlog(o)uri speciale de ascuns humanoizi virtualitizaţi? Că cine ştie, se va înlocui moartea naturală cu una virtuală şi vom rămâne aliniaţi în iadul ăsta, adică aici unde ne minţim, ne urâm, ne dispreţuim şi ne ucidem unii pe alţii…

Dragii mei, nu vă faceţi iluzii, istoriei nu-i pasă nici de tine, nici de mine, nici de internet, doar de profeţii şi de împlinirea lor. Adică a vremurilor. Fiindcă istoria ascultă de Regele ei.

Ne aliniem (alienăm?), în timp ce semnele noastre vi(r)t(u)ale aleargă proiectate ca nişte şrapnele din bombele pline cu derbedei cibernetici, fiindcă mă văd şi pe mine acolo, cum ne caută istoria ca Irod pe copilaşi la Rama, de ţipă cotloanele de atâţia biţi junghiţi.

Ne târâm dosăreşte de la un scandal la altul, căutăm casapi să-i lapidăm, nici nu ne pasă că istoria are caii mai iuţi şi armele mai ascuţite şi ordin să ne ia la rând, de la vârsta de adam în jos… Şi ce câştigăm? Ţipete la Rama…