El dă pâinea ca-n vis…

Iar vine îngerul, iar vrea să facem afaceri! De data asta mă caută pe messs, da’ nu-s, că eu mă culc devreme. Îi găsesc mesajul lăsat offline când mă trezesc. „Domnul are nevoie de tine, vorbim când te trezeşti”. Are alt scris, dar e acelaşi înger care ştie să facă afaceri cu mine. Îl cunosc.
Am dormit bine, mult mai bine ca-n alte nopţi. Chiar m-am mirat de cât de bine am dormit. Aşa se doarme când te aşteaptă îngerii? La deşteptare i-am găsit mesajul. „Vrem să colaborezi la viitorul tău, ce părere ai?” Nu mă dezmeticisem de tot.
-Păi… ştiu şi eu…
Ingerul a zâmbit. Nu era prima dată când zâmbea, în ultima vreme.
-Cred ca vor ieşi ceva bani de aici! a continuat el.
Când un înger îţi vorbeşte despre viitor, se referă la veşnicie. Dar ce legătură avea veşnicia cu banii?
-Nu te interesează o comoară în cer? Şi banii sunt buni pentru asta. Ce zici?
Mă gândeam…
-Ce, n-ai dormit bine azi-noapte?” m-a întrebat el ironic.
-Ba da, nu-i asta… Nu ştiu dacă pot… Sunt bolnav, nu vezi? Ce, mai am douăzeci de ani şi două picioare? Nu mai vorbesc de aripi, ca tine… am încercat eu să-i întorc ironia.
-Iartă-mă. Domnul m-a trimis. Ştii cât te iubeşte. Ştia că dormi… şi El, preaiubiţilor Lui le dă pâinea ca-n vis!

2 Responses to El dă pâinea ca-n vis…

  1. guest spune:

    2 Tesaloniceni 3:10 Căci, când eram la voi, vă spuneam lămurit: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.”

    Pentru cei carora nu le place lucrul, munca, El este fratele cutare si cutare din biserica din care face parte sau diaspora si zic ca in Psalmul 127:2: „…căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.” Apoi ei nu au lucrat o zi asa cum lucra altii la locul lor de munca, dar lor Domnul le da painea ca in somn. Bun ii Domnul, asa-i?

    Frate Ionatan, spun aici de cei sanatosi, ca sunt o gramada de pocaiti care traiesc dupa printipiul acesta. Sa nu ma intelegeti gresit.

    Pace!

  2. ionatan spune:

    Draga frate, ştiu că aveţi dreptate, în multe cazuri e cum spuneţi.
    Dar daca aţi observat, îngerul venise fiindcă Domnul avea trebuinţă de mine. Adică avea de lucru pentru mine… Nu de stat degeaba. Dar orice paine primita de la Domnul vine ca-n somn, indiferent ce şi cât faci, dacă faci cu drag de El. Fie că intri în ogorul Său dimineaţa, la prânz ori mai târziu, plata e aceeaşi: ca-n somn.
    Nu m-am gândit la ce sesizaţi dumneavoastră când am scris… Dar înţeleg, aşa e.

Lasă un comentariu