Deseară cinăm cu El

Aşa e când trăiesc mai mult în cer, decât pe pământ… Văd cum alţi blogeri adună pic cu pic realitatea, o speculează cum pot mai interesant (pentru alţii), o reflectă care cum poate, şi mă întreb: Doamne, eu de ce nu pot? Ce pot aduna eu, stând în casă toată ziua, fără televizor sau aparat de radio, abia încumetându-mă să ies să-mi iau ceva de mâncare? Şi mi-am amintit de cineva care, de mic ce era, nu-l putea vedea pe Domnul. Aşa că s-a suit în(spre) cer. Îl chema Zacheu.
Eu nu-L pot vedea pe Domnul ca alţii, am un har special: oamenii în faţă îmi zic elegant „persoană cu dizabilităţi” sau evită să pomenească, dar în spate tot „handicapatul ăla” sunt.
Aşa că m-am suit undeva de unde Îl pot vedea clar pe Domnul: în poezie. Şi mai am loc aici! Cine mai vrea să vină lângă mine? Că deseară cinăm cu El!