Iată, Eu stau la uşă şi bat…

Am auzit sau am citit acum câţiva ani o povestire care tare mi-a plăcut. Am să v-o spun cu cuvintele mele, aşa cum mi-o aduc aminte. Nu ştiu autorul, nu cred că l-am ştiut vreodată.

Trecea într-o duminică pe o stradă din centrul oraşului, un om. Era tare amărât. Avea pe el o adunătură de gioarse găurite, peticite şi iar găurite şi arăta ca şi cum nu mâncase de multă vreme. Mergea cu capul plecat, cu merii lăsaţi, aproape fără să privească pe unde calcă.

Deodată se auzi rumoare, apoi răsună clar o melodie cum el nu mai auzise. Se opri şi privi într-acolo. După ce ascultă puţin strânse din umeri şi se îndreptă spre intrarea clădirii de unde se auzea muzica. Nu îi era nimănui greu să recunoască o biserică a pocăiţilor. Deschise uşa şi, după ce străbătu târâindu-şi paşii, micul hol, pătrunse în spaţiul care răsuna de cântarea pe care o auzise de afară.

Nu făcu mulţi paşi şi simţi o atingere delicată pe umăr. Se întoarse şi văzu pe un bărbat care îi şoptea ceva. Deveni atent. Omul spunea despre locul acela, că e un loc sacru, că nu e loc de cerşit… Ceva de genul ăsta. Şi îl trăgea uşurel spre ieşire. Curând se trezi iar afară.

Bâiguind „Trebuie să fie o greşeală…”, intră iar. Acum i-a văzut pe cei doi bărbaţi care stăjuiau intrarea. Cel care îi vorbise prima data îi tăie calea: „Prietene, n-ai înţeles? Aici e o biserică, nu un loc de cerşit.” I s-a părut foarte categoric. Celălalt s-a apropiat de el şi amândoi, cu atitudini de o cordialitate ameninţătoare, l-au împins iarăşi afară.

Omul oftă. Îşi puse jos tăgârţa murdară pe care o ţinuse în mână, gândindu-se că aia o fi cauza… Apoi intră iar. De data asta cei doi l-au însfăcat fără o vorbă şi l-au zvârlit afară. Începuse să plouă mărunt şi apăsător. Omul se străduia să-şi adune de pe jos trupul rănit în cădere şi tăgârţa de care se împiedicase.

Când a simţit atingerea aia uşoară şi când i-a întins mâna să-l ajute să se ridice, a murmurat aproape plângând: „M-au dat afară… Şi aici m-au dat afară…”
„Nu te necăji… Mai stai puţin, să mai încercăm o dată. Eu stau de zeci de ani şi bat la uşa asta…” i-a spus domol Cel ce îl ajuta.

Anunțuri

3 Responses to Iată, Eu stau la uşă şi bat…

  1. gabryela spune:

    si ce mare adevar este in povestire.ne uitam mai mult la fata omului decat la inima.

  2. adriana gherasim spune:

    pace,
    sunt o sora care domnul m-a inzestrat cu darul de a zice poezii,
    aceasta este prima data cand aud de poeziile dumneavoastra si sincer m-au impresionat farte mult si mi-au ajuns inauntrul inimii.As vrea sa stiu cum pot face rost de toate catile dmneavostra de poezii.eu locuesc in spania i madrd,
    astept rasns.
    fiti binecuvantat

  3. ionatan spune:

    Ma onoreaza interesul Dvs. Va voi contacta personal. Multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: