Taina primilor paşi (3)

Undeva, într-un cartier mărginaş al oraşului, într-o căsuţă curată şi veselă, era ora prânzului. Mama luase „un kil” de oase şi pregătise o ciorbă excelentă. Am mâncat şi trebuia să dormim. Obligatoriu, după ce prânzeam, trebuia să dormim. În ferestrele camerei mama pusese hartie albastră rămasă de la îmbrăcatul cărţilor şi caietelor. Afară era soare, ah ce ne-am mai fi jucat! Dar nici aşa nu era rău. Era uşor să scorneşti poveşti, uitându-te la tavan… Fiindcă de câte ori trecea cineva prin dreptul ferestrelor acoperite cu hârtie albastră, o umbră traversa tavanul întotdeauna în sensul invers al deplasării celui de afară. Numai asta şi era suficient să mă dispună la invenţii… Ca şi umbra flăcării din gura sobei, iarna. Fratele şi sora, amândoi mai mici, abia aşteptau să le mai spun o poveste.
Dar când mă trezeam era şi mai interesant. Fugeam la poartă, mă aşezam pe prag şi îmi îngropam picioarele în praful cald al după amiezii. Era ca o poezie ciudată, căţărându-mi-se pe glezne şi răscolind sentimente fără nume şi chip. N-am să uit niciodată praful orei trei după amiază. Dacă Dumnezeu e atât de bun cum spune fratele la biserică, atunci e ca praful ăsta, mă gândeam. Era ca o simbioză, ca şi cum creşteam unul din altul: eu din praful ăla şi el din mine. Eu îl făceam pe el poezie, şi el pe mine…
Dar a venit prima durere. Era o astfel de după amiază, venisem de la grădiniţă, acum era spre seară. Prin mijlocul străzii trecea o groapă adâncă: se trădea canalizare în cartier. Mă jucam cu cineva cu mingea. Din neatenţie mingea s-a dus în groapă. Am dat să intru după ea şi am căzut. La spital am stat pe hol o noapte întreagă. Nu erau locuri în saloane. Aveam mâna fracturată. Durea tare. Au urmat două operaţii, m-au împănat cu o tijă de argint (ce mai, devenisem preţios!) şi o vacanţă ratată. Apoi am fost clasa întâi şi am învăţat să scriu… poezii. Deci de-aia mi-am rupt mâna, că aveam să scriu poezii. De atunci am verificat de nenumărate ori acest principiu: înainte să-şi realizeze Dumnezeu planul Său cu mine, Satan a încercat în fel şi chip să îl zădărnicească. De cele mai multe ori a profitat de neatenţia mea, de slăbiciunile mele sau ale altora…, de firea mea aprigă şi mult prea bătăioasă, de cele mai multe ori…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: