Iubirea se cere păzită!

„Iubirea se cere păzită / de oarba ispită…” se spunea într-un şlagăr, pe vremea tinereţii mele. Oarbă sau cu vedere, ispita încearcă a se strecura în orice facere omenească. Iubirea este cea mai frumoasă nutrire umană, fiindcă îl poate apropia de alcineva… şi de Dumnezeu. Aşa că nu e şi nu va fi niciodată scutită de ispită. Ce să mai vorbim de a realiza frumosul pentru cineva iubit! Mai ales când Acel cineva este chiar Făcătorul meu, al Frumosului şi al Iubirii, la un loc! Ispita se înmieşte, se împietreşte, se alungeşte şi se insinuează în cele mai minunate şi mai graţioase rostiri sau alcătuiri de alt fel…
Creaţia umană a fost, este şi va fi cea mai atacată parte a universului. Adam însuşi a avut contribuţia lui la desăvârşirea creaţiunii: a dat, prin efortul personal al imaginaţiei şi creativităţii lui, nume, tuturor vieţuitoarelor care existau în urma creaţiei divine.
Pe această cale s-a prezentat Amăgitorul, spunându-şi „şarpe”, fiindcă acesta îi era numele lighioanei care, alături de celelalte vieţuitoare, trecuse deunăzi prin faţa lui Adam şi prin imaginaţia lui, în căutarea numelui ei. De atunci el nu îşi precupeţeşte nici un efort în deturnarea şi în compromiterea creativităţii umane. A făcut din ea un mijloc al dedublării fiinţei omeneşti în căutarea sinelui ei, devenită imperioasă, după despărţirea de Dumnezeu. Ispita de a realiza noul prin propriile lui puteri, de a fi ca Dumnezeu Creatorul, a rămas unul din lanţurile care îl leagă pe om. Mândria de a realiza noul, de a-şi crea din acesta piedestale mai înalte ca ale altora, mai strălucitoare, nu e numai un deziderat care animă pe om la nivel personal, ci funcţionează chiar ca motor social, ca un vector al progresului civilizaţiei. Aşa că să nu ne mirăm că orgoliul creator face victime!
Arta, meşteşugurile, inventica în orice domeniu, sunt un mijloc atât pentru eliberarea energiilor imaginaţiei, cât şi a sentimentelor, a ideilor despre frumos, util, religios, etc. a întregii concepţii despre lume şi viaţă, a cuiva. E cel mai nimerit loc unde Amăgitorul îşi poate sădi sămânţa. Şi cel mai vulnerabil colţişor al omului, datorită imposibilităţii lui de a-l controla, e creativitatea sa. Aici îşi dau mâna iubirea, binele, adevărul şi frumosul şi stau la aceeaşi masă. Aici se petrece „cina de taină” a creativităţii.
Nu e de neglijat acest aspect, dacă dorim să devenim creatori. Dincolo de orice raţiune de construcţie personală, de înţelegere a sinelui propriu şi de raportare la el, de formare şi dezvoltare a propriului caracter, legitime, în condiţia de umanitate despărţită de Dumnezeu, tendinţa confruntării competitive (de parcă n-ar fi suficientă confruntarea contemplativă, ziditoare şi conlucrativă, mult mai la adăpost de primejdii) măsoară egoul omenesc, îl stârneşte şi îl hrăneşte, ridicând ziduri acolo unde ar trebui create punţi, şi dărâmă standarde sociale şi morale, oferind justificări…
Un creator trebuie să se ferească mai întâi de sine. De acolo vine cel mai mare duşman al său: orgoliul şi prostia nu neapărat de a fi foarte bun, ci de a fi mai bun ca ceilalţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: