Tăcerea aceasta ce licură

Rindea nazaretă

Dau orele nopţii din somn înapoi,
Ceva să-nţeleg din ascundere
În Domnul din Ceruri, în Domnul din noi,
Ecou de Cuvânt ‘trepătrundere.

Sudori de lumină pe tâmple aleg
Un gând, o tăcere, o inimă…
Nu vreau să-nţeleg şi vreau să-nţeleg,
Şi-n toate acestea suspini-mă!

Dai viaţa ‘napoi ca pe lemn o rindea,
Rindea nazaretă şi lunecă
Oglinda coroanei de spini peste ea,
Iar ziua în ea se întunecă.

Se zbat orologii şi-s ore târzii,
Încep universuri să golgote
Căci Doamne, legată murirea o ţii
Cu oamenii-n ea, ca să forfote.

Dar vremea privirii în noi a venit,
Mai vezi Tu acolo vreo plângere
De om geluire, de om răzuit
În sine rindeaua să sângere?

O clipă mai cred că din clipă răsar,
Apoi văd tăcerea cum picură…
Aş vrea sa rămân în ecou-Ţi măcar
Tăcerea aceasta ce licură!

(fragmentele de film sunt din „Barabbas”, cu Anthoni Quinn)

Publicitate