O pâine pe masă

iunie 23, 2009

(Din volumul „Tabla înmulţirii cu cerul”, apărut în anul 1998)

O pâine pe masă, clintită în rugă,
zi de zi, Doamne, Îţi mulţumesc pentru ea:
se pleacă-ntr-o parte şi-n alta, ca să ajungă,
mereu împărţindu-se între mine şi inima mea!

O pâine pe masă, ca un crucifix de mâncare,
zi de zi, Doamne, când mă închin.
O floare ca o jertfă în legănare
îşi dăltuie rădăcina-ntr-un spin!

În întoarcere către zâmbet, nu ştiu cum,
mi s-a întâmplat o lacrimă tremurând:
peste toate, o crâmpeie, acum,
de albie fără meandre şi prund…

Încerc să cuprind pâinea crescută pe masă:
mi se înghesuie gândul în faţă, ca un dor.
N-am să mai fiu, Doamne, niciodată acasă
în trupul cel trecător!

Pe plaja palmei o firimitură asudă
la amintirea unui bob de grâu
răsădit în liniştea ce inundă
nădejdea eliberată din frâu.

O pâine pe masă, rugată –
ceas de ceas, Trupul care se frânge…
Doamne, inima mea niciodată
altceva n-o să mănânce!


E vreme bună

martie 29, 2009

_________________________________________________________

E vreme bună, Doamne, să închin
la masa Ta, paharul amintirii,
când frângerea, în crini, de cer senin,
revarsă ziua propovăduirii.

E vreme bună astăzi ca şi ieri
şi încă va mai fi un timp, anume
până ce Tu numi-vei învieri
pe cei, în piept, cu răni de rugăciune.

E vreme bună cum era atunci,
în Ghetsimani, când plângea Maria
cu lacrimi sfinte şi dureri adânci
săpând în aer drum către Mesia.

E vreme bună de crescut măslini
cu rod, în locul unde pasu-ai pus
şi dintre suliţi lunge, dintre vini
m-ai înălţat mlădiţă de Isus.

E vreme bună, încă este har,
se frânge încă Domnul şi învie,
vecia încă ţine calendar
în fiece frântură de vecie.

E vreme bună, vreme de Golgotă
înapoiată urii şi durerii…
Învesmântată-n falnică horbotă,
e vreme bună: vremea învierii!

(poezie apărută în volumul „Tabla înmulţirii cu cerul”, Cluj, 1998)

__________________________________________________________

De nu strigai


De iubirea Ta învăpăiat

septembrie 25, 2008

Iubirea-mi respiră împărăteşte pe inima Ta
Odihnită ca o căprioară cu puiul alături.
Mă pasc întrebări ca un jăratec de nea
Căzută primăvara în incendiate păduri.

Iubirea spune totul despre ierburile din câmp,
Despre înflorirea salcâmilor sau a privirii
Toate-ntrebările lumii ştiu cât este de scump
Preţul din urmă al regăsirii.

Nu mai vreau să mă tem de nici un capăt de infinit,
De la albastru încolo cineva îmi face semne de drag.
N-am ştiut până acum cât eram de iubit,
Cum e purtată corabia de naltul catarg.

Într-o zi liniştită de timp înviat
Alături de care visele îmi vin ca acasă
Mă regăsesc de iubirea Ta învăpăiat:
Nu mă mistui, nu mă alung, nu mă lasă…