Al Tău bal

ianuarie 9, 2010

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.


Pământ din cer

noiembrie 13, 2008

De nu ţi-ai văzut niciodată îngerul,
priveşte spre dreapta
Acolo, spre butoniera anotimpului,
Unde se fac una vorba şi fapta
Cu vârful din frunte, al ghimpului.

Priveşte adânc şi lasă-ţi capul spre spate
Cum faci când numeri stelele serii.
Atunci toate lucrurile se fac deodate
Ca nişte îngereşti filacterii.

Da’ ce spun eu că se fac, chiar sunt
Deodatele astea care mă nespun de-s aşa
De alergător pe o întreagă mare
de pe un întreg pământ,
Cum e corabia.

Să ştii că nu poate aştepta să cazi
Ca să te ridice, că de-aia e înger:
Adună şi îţi aduce mâine din azi
Şi pământ din ăla mântuit, din cer!


Nu are umbră cerul

martie 17, 2008

Nu are umbră cerul să o lase nicăieri
Peste-ndoiala astei zi de zilele de ieri.
Când taie-n rotocoale sus un zbor de albatros
Mă-ntreb privindu-i sângele, cât suferi Hristos?

Apusul cel aidoma cu alungarea lui
De-a lungul apei fără vad din capul satului
Mai ştie-nsângerat să dea de veste în ţinut
Că judecata omului la cruce a-nceput?

Şi noi, ce înţeles avem de cele ce nu sunt
Cu văzul pipăite şi numite pe pământ?
Şi-n zile, ca şi cum am şti ce vine după ele
De ce ne bandajăm mereu ca-n veşnice atele?

Cu definiţia în mâini despre ce suntem, vrem
Zvârlind iubirea la pământ, să nu fim, ci s-avem
Viaţă lungă, bogăţii, avere, robi şi roabe…
Doar cerul nu l-am desfăcut de tot dintre podoabe.

Şi irosindu-ne purtăm pecetea nimicirii.
Nimicul, doar atâta e singurătatea firii.
Când judecata omului la cruce s-a făcut,
Şi moartea şi viaţa lui acolo-au început.

Şi-n totul s-a fixat un preţ şi-un rost adevărat,
Şi-o definiţie de Domn şi-un titlu de-mpărat.
Nu are cerul umbră să o lase nicăieri
Nici peste ziua ce-o veni, nici peste cea de ieri.


Alergăm

februarie 13, 2008

Care este ţinta ta?


Trecerea prin icoană (fragment 01) + English version

februarie 12, 2008

cer.jpg

***

când cerul ţi-e atât de înalt
înseamnă că ai aripi
dacă e atât de albastru
înseamnă că ştii ce să faci cu ele

nu-mi spune
după norii ăia nu e nimic
nimic altceva decat Dumnezeu

Iată şi versiunea în limba engleză, traducere Andreea Luncan

***

When you sky is so high
you surely have wings
if the sky is so blue
you surely know with your wings what to do

Don’t tell me
There’s nothing else beyond those clouds
Absolutely nothing but God.

(Translated by Andreea Luncan)


Tabla înmulţirii cu cerul

ianuarie 27, 2008

Tabla înmulţirii
cu cerul

În valea ăstei umbre, cu de la Tine ştire,
veni-îmi cândva gândul a învăţa păşire.
Ca frunza ce în sclipăt ţâşneşte, preş de-o vară,
părinţi cu ochi aidom atunci m-asemănară.

O biată ploaie scursă prin sita nimicirii,
atât eram… O vrajbă în crâncenarea firii.
Vreun merit, oare, -anume, sau rosturi? Nici vorbire!
Descălecat de ere sau ţări, spre pomenire…?

Şi o pornii cu faţa în râs şi-n plâns ascunsă,
zadarnic înfoindu-mi ascunzătoarea frunză.
Iar zborul, de-o cădere se-mpiedica mereu.
Ce căutam în mine…? Nu mai ştiam nici eu!

Abia când Tu de scrâşnet m-ai dezlipit, am plâns
deplin şi-ntotdeauna şi-n Tine bob m-am strâns.
De-atunci, sunt picurare din candela iubirii:
m-ai învăţat cât face, cu cer, tabla-nmulţirii!


Impresii poetice

noiembrie 22, 2007

A şaptea „replică”  

Neauziţi şi transparenţi

TS:
Dacă ne putem face neauziţi, de ce nu devenim şi transparenţi?
IP:
Ba da, ba da, dar numai când tresare
Sub cerga lunii zâmbetul de zori.
Că ceru-n sine transpartenţa are,
Dar cum să vezi, când e murdar de nori?

***
ori până unde m-a legat tina eu tot spre cer
aduc privirile şi plânsul măcar atât
lumea poate fi neauzită poate fi scâncet
neîngăimat preumblarea ei prin carnea mea
numai cerul e transparent cînd nu vine prăpastia norului

omule din când în când omule întâmplare şi uneori
omule ploaie de primăvară ai văzut
cum îşi iau zborul pelicanii tot aşa ar trebui
să vezi şi tu albastrul tot aşa
transparent şi tare ca piatra sub zbor
înalţă-te mai sus mai aproape


Ţara visurilor tale

octombrie 3, 2007

piata.jpgAsistăm la un adevărat exod. Mai tineri sau mai puţin tineri, mulţi români pleacă din ţara. Mirajul unei altfel de vieţi într-o altfel de lume unde să poată omul însemna mai mult pentru el însuşi, de a face mai mult pentru cei dragi ai lui, îi atrage ca un magnet pe cei mai mulţi. Desigur, nu toţi pot pleca. De exemplu eu, sau dumneavoastră. Dar chiar dacă nu am plecat, nu înseamnă că nu ne-am gândit măcar o dată la asta. Sau am fi plecat de mult, dacă ar fi fost copiii mai mari şi am fi avut cu cine să-i lăsăm. Sau dacă părinţii n-ar fi avut nevoie de noi. Sau mai ştiu eu ce alte motive ne-au împiedicat…

Cert e că ar fi altfel. Altfel, adică mai bine. Aici totul merge anapoda. Corupţia generalizată, hoţia înfloritoare, traiul pe spinarea altora într-o tranziţie care nu se mai sfârşeşte, toate astea te deprimă, îţi închid orice orizont şi te demobilizează. După fiecare perioadă electorală îţi spui : « Poate că acum… Poate că se va schimba ceva. » Dar vezi curând că e iarăşi amânată schimbarea. Acum ştii şi cum ai vrea să fie. Ca acolo ! Ca acolo unde, dacă munceşti, dacă te lupţi, trăieşti mai mult decît decent. Uite, cutare şi-a făcut casă nouă, cutărică şi-a luat maşină nouă, vecinul şi-a început o afacere… Şi toţi, cu resurse de acolo. Acest « acolo » la care visezi, unde speri să ajungi, într-o zi.

Te gândeşti cum ar fi, ce-ai putea realiza, daca ai pleca măcar cîteva luni. Aici nemulţumirea permanentă şi eforturile repetate şi zadarnice te-au îmbătrânit. Grija pentru copii, zilele de muncă obositoare şi prost plătite, dispreţul din partea şefului şi mesele sărăcăcioase de după toate astea îţi încarcă sufletul şi-l usucă. Îţi îmbolnăvesc trupul. Nu mai vrei aşa. Nici eu nu mai vreau.

Ei bine, eu ştiu o ţară extraordinară în care ţi-ar plăcea să trăieşti. Poţi primi cetăţenia. O ţară care nu are nevoie să-şi sacrifice locuitorii. O ţară unde se sacrifică Insuşi Conducătorul, pentru cetăţeni. Aici nu ai străzi curate? Acolo străzile sunt de aur. Da, ai auzit bine! De aur. Aici, lumina e puţină şi scumpă. Acolo orice colţişor e luminat. Nu ai unde să te ascunzi în umbră, acolo. Ca să nu mai vorbim de stres! Lipseşte cu desavârşire. N-ai ştiut niciodată ce e « pacea sufletului », aici. Te ţine realitatea într-un permanent război cu ceilalţi şi cu tine, într-o permanentă încordare. Simţi cum, şi în faţa celui mai neînsemnat ghişeu, ţi se urcă sângele-n cap. Acolo poţi vorbi mereu cu Domnul ţării, fără oprelişti. Da, ştiu că ţi-ar plăcea sa ajungi acolo.

Dar trebuie să îndeplineşti câteva condiţii. Poate nu sunt chiar cele mai obişnuite, ca în cazul celorlalte state care primesc emigranţi. Nu e nevoie să înveţi altă limbă. Acesta este un mare avantaj. Şi toate meseriile sunt bune. Sigur că e nevoie şi de tine, acolo. Condiţiile sunt altele. Ele vizează loialitatea ta de cetăţean. Ce ţară te-ar primi, ştiind că tu ai lucrat mereu împotriva intereselor ei? Că prejudicii imesnse i-au fost aduse, voit sau nu, de colaborarea ta cu duşmanul dintotdeauna al ei. Această ţară nu are o lege a extrădării din simplul motiv că nu are nevoie de aşa ceva. Vigilenţa autorităţilor nu permite intrarea cuiva care nu îndeplineşte condiţiile de loialitate. Acestea sunt:

a) să recunoşti că nu eşti demn de cinstea de a primi această cetăţenie, întrucât până acum ai acţionat, conştient sau inconştient, împotriva intereselor acestei tări, căreia i-ai adus prejudicii imense. Chiar Casa Regală a avut de suferit, ca urmare a acţiunilor tale. Această recunoaştere din partea ta este primul semn al seriozităţii intenţiei tale de emigrare şi o dovadă de supunere şi loialitate faţă de viitoarea ta ţară.
b) să-ţi ceri iertare pentru implicarea ta conştientă sau inconştientă în toate acţiunile de sabotare şi denigrare a intereselor ţării în care vrei să emigrezi şi să priveşti ca un favor nemeritat atât iertarea, cât şi primirea cetăţeniei; să renunţi la atitudinea arogantă a celui care se consideră lipsit de vină şi nedreptăţit. Ţi se vor prezenta toate dovezile incriminatoare necesare. Se ştie totul despre tine. Nu te poţi ascunde şi nu ai cum să induci în eroare autorităţile cărora te adresezi.

Acestea sunt cerinţele minime si a căror îndeplinire devine absolut necesară pentru toţi aceia care vor sa intre în această ţară minunată. Eu nu pot decât să-ţi spun că am început demersurile pentru emigrare şi nu e greu deloc. Dacă vrei cu adevărat să trăieşti acolo, nici pentru tine nu va fi greu.

Şi mai e ceva: oricine ajunge acolo poate intra, în virtutea îndeplinirii condiţiilor de emigrare şi a loialităţii sale dovedite faţă de noile autorităţi, în audienţă direct la Conducătorul ţării pentru a interveni în sprijinul oricăruia dintre cei rămaşi în vechea ţară, pentruca aceştia să poată emigra. Bineînţeles, după îndeplinirea condiţiilor enunţate deja.

Vrei să vorbesc pentru tine cu Regele?