Locurile unde vin îngerii

clas1.jpg 

Re: [cuvintelaschimb] curajul vine încercând… 

Mesaj postat pe ClaS la data de 21 aprilie 2001

Dragă A, fii binevenit şi îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase. În ce mă priveşte, nu consider că le merit, dar dacă astea sunt uzanţele, mă conformez.

După credinţa mea, şi tehnologia că şi celelalte „instrumente” folosite de oameni sunt doar mijloace de a face bine sau rău, de a le pune la dispoziţia lui Dumnezeu sau a celui rău…

Prima ta poezie este excelentă, îmi place mai mult decât unele poezii de-ale mele. Are mai multă profunzime şi frumuseţe decât un porumbel din cealaltă, care nu e rea, dar poate fi discutată…

În replică pun o poezie de-a mea recentă despre îngerii din lume şi locurile unde vin ei.
  
  Aceste sunt locurile
  unde vin îngerii

  
  Acestea sunt locurile unde vin oamenii,
  iar oamenii sunt locurile unde vin îngerii.
  Nu toţi oamenii, numai cei cu lacrima închinată,
  şi cu zâmbetul îngenuncheat.
  Sub viţă şi sub smochin, în pacea umbrei,
  cu lacrima închinată şi cu zâmbetul îngenuncheat.
  
  Iată, vin zile când soma culorii va birui
  neculoarea lipsei de îngeri, nevrednicia.
  Şi anume, locurile fără de păşune şi tei
  înfloriţi în clipocitul ploii de vară.
  Şi anume, urmele somnului pe un lastun irosit,
  căutător de pârtii în aerul moale.
  
  Da, vă spun cu negreş despre mine, acesta,
  ca despre un loc unde obişnuiau să vină îngerii.
  Ridicam aerul până la înălţimea de la care
  nu se mai putea cădea decât spre cer
  şi cântam, cântam îndurarea Domnului în fiecare zi,
  ceva ce se vedea cu ochiul liber al judecăţii.
  
  Poate nu credeţi şi poate că vă miraţi. Aveţi grijă
  de aluatul care poate da în foc! Aşa e pământul pe care
  sunt locurile unde vin oamenii… Iar unii oameni
  sunt locurile unde vin îngerii. Aveţi grijă
  de locurile unde vin îngerii! Ce căutaţi pe crestele
  munţilor fricii, său în văile nedumeririi?
  
  Bineînţeles, va rog pe toţi să tăiaţi la sânge în textul ăsta, am şi eu nevoie de aşa ceva.
  
  Sunteţi acolo în Oradea un nucleu literar creştin de dorit pentru ţara asta.
  Manifestaţi-vă!
  Eu vă mulţumesc.
  
  Cu toată inima,
  Ionatan

Publicitate

4 Responses to Locurile unde vin îngerii

  1. gabriela spune:

    in inimele noastre

  2. ionatan spune:

    Fie să rămână!

  3. miruna spune:

    Frumos acest adevar ……..unii oameni sint locurile unde vin ingerii !!!

    nu am stiut de acest loc al inocentei pina acum , se pare ca un inger m-a adus si pe mine aici insa ma sperie gindul ca nu imi va raspunde nimeni , se mai exprima aici cineva ?

  4. ionatan spune:

    De răspuns, întotdeauna va răspunde cineva. Locurile unde vin îngerii sunt locuri cu acustică bună. La Naşterea Domnului a fost o întreagă boltă cerească! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: