Problema rădăcinilor -2-

Dupa ’89 în unele biserici evanghelice din România a început să se simtă mucegaiul. Igrasia culturală era la un nivel periculos de ridicat. S-a simţit imediat cum s-au deschis uşile bisericilor. Şi asa cum valul de aer curat pătrunde în mod treptat într-o incintă, la amvoane a ajuns târziu, dacă a ajuns. Întâi s-a simţit la nivelul rândurilor din spate şi pe la balcoane, pe unde se înghesuie tinerii şi nou veniţii. Şi smeriţii. Cei care nu caută locurile dintâi în sinagogi. Adică aceia care, cel mai adesea, ar avea un cuvânt greu de spus spre bunul mers al bisericilor.

Liderii s-au polarizat: unii încearcă să se adapteze, îmbrăţişând în mare parte noua deschidere culturală. Aceştia sunt cei mai puţini, sunt tineri, sunt inteligenţi, şcoliţi şi sinceri, n-au avut de a face cu securitatea şi presiunile ei, acuză uşor şi se pocăiesc la fel de uşor. Altii au încercat şi încearcă să deturneze în interesul lor noua stare de lucruri, intrând în politică sau în afaceri, ori „parteneriind” mai ales cu americanii. Alţii, neputându-se adapta, datorita diferitelor limite, de cele mai multe ori nerecunoscute şi neasumate, luptă cu disperare pentru a-şi păstra statutul de mici dictatori locali luminaţi şi vizionari. Pentru aceştia e mult mai important să construiască biserici imense şi costisitoare, de o violenta şi de cele mai multe ori inutilă ostentaţie, decât să editeze o revistă creştină, sau să sprijine o manifestare culturală care să nu le expună importantul nume. Tot felul de oameni le fac tot felul de rugăciuni prin pieţe, si tare le place. De ce să se schimbe locul rădăcinilor lor?

Nu mai vorbesc de „Ne(e)ro”-ii plini de „talente” şi mai ales de bani, care nu scapă niciodată ocazia să-şi promoveze cărţile (penibile), întotdeauna cand predică în locuri noi. Oare de ce nu spun unor astfel de lansări mascate altfel decât „serviciu divin”? Fiindcă toţi cei amintiti mai sus pretind că vorbesc în Numele Domnului, că fac voia Domnului… Pe cine să credem?