Manuel Garcia Marquez spunea…

când împlinea 72 de ani:

„Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viată, fără îndoială ca n-aş spune tot ce gândesc, dar m-aş gândi la tot ce spun. Aş aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu adevărat. Aş dormi puţin, n-aş mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când alţii dorm. Aş trăi ca îndrăgostit de dragoste.
Dumnezeule, dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe gheaţă şi aş aştepta primele raze de soare, n-aş lăsa să treacă nici o singură zi fără să spun celor pe care-i iubesc, cât de mult îi iubesc. Aş convinge pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie că ei sunt preferaţii mei, şi aş trăi ca îndrăgostit de dragoste. As demonstra oamenilor cât se înşeala crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să îmbătrânescă atunci când încetează să se îndrăgostească. I-aş învăţa pe bătrâni că moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci cu uitarea. Am învăţat atat de mult de la voi, oamenilor! Am învăţat că lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele. Am învăţat că atunci când nou născutul strânge pentru prima dată în pumnul mic degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna. Am învăţat că un om n-are dreptul să-l priveasca pe altul de sus, dacât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice…”

Publicitate