Mireasa eternă

Venirea Mirelui se petrece într-un decor interesant: e târziu, afară este întuneric, iar fecioarele, şi cele înţelepte şi cele neînţelepte, dorm. Domnul Isus nu condamnă în nici un fel faptul că fecioarele au adormit. Doar îl constată, ca pe ceva cu totul normal. Somnul este o nevoie vitală a organismului uman. Ca şi a mânca şi a bea. Despre El Însuşi ni se spune de mai multe ori în Evanghelii că a adormit, sau că dormea. Dacă gândim aşa, atunci înţelegem că ceea ce s-a întâmplat cu toate cele zece fecioare a fost ceva absolut normal şi cu totul nevinovat, un răspuns cerut de condiţia comună de fiinţe cu viaţă. Adică un dat comun tuturor oamenilor: viaţa însăşi. O viaţă „adormită” în lumea întunericului.
Şi mai e ceva ce posedă toate cele zece fecioare: candelele. Adică instrumentul de produs lumină. Toţi oamenii duc cu ei aceste candele care se cheamă religiile lumii. Diversele credinţe care ar trebui să asigure lumina în care se poate orienta Mirele din cer şi cortegiul Său.
Mireasa eternă va trebui să aibă lumina aceasta. Ea vine dintr-o relaţie. Când fecioarele neînţelepte au constatat că nu au tot ceea ce este necesar pentru a-L întâmpina cum se cuvine pe Acela pe care-l aşteptau, au cerut tovarăşelor lor untdelemn. Adică exact ceea ce întreţine flacăra care asigură lumina. Ştim bine că, în Scriptură, untdelemnul simbolizează harul special primit de la Dumnezeu.
Fecioarele înţelepte nu au dat din ceea ce aveau ele. Harul nu poate fi împărţit, administrat şi gestionat de oameni şi nu e tot una cu deţinerea lui, aşa cum îşi închipuiau fecioarele neînţelepte şi cum îşi închipuie şi azi unele dintre bisericile creştine. Ele trebuia să meargă la “cei ce vând untdelemn”. Adică la sursa Harului, Treimea-Dumnezeu. Au fost acolo, de acolo au plecat, dar şi-au irosit, iresponsabile, combustibilul. Cum? N-au luat rezerva necesară. Unde le-a fost mintea?
(Am folosit sintagma „Treimea-Dumnezeu” fiindcă mie mi se pare clară aici, din forma gramaticală de plural „cei ce vând”, nu „cel ce vinde” folosită de Domnul Isus, o demonstrare a cunoaşterii Sale despre şi de Dumnezeu şi o pomenire a Întreitei Sale Fiinţe.)
Unii dintre cei ce citesc în mod superficial acest text afirmă că fecioarele înţelepte au dat dovadă de… egoism. Nu spune Domnul Isus “Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine.”? Aceasta devine o problemă numai dacă privim simplist şi unilateral. De fapt e vorba despre cu totul altceva. Nu avem de-a face cu o competiţie între cele două tipuri de fecioare. Cum spuneam, untdelemnul pentru candele înseamnă lumina harului… Ea reflectă şi asigură o relaţie corectă cu momentul venirii Mirelui şi cu prezenţa Sa. Această Lumină – care e însăşi Înţelepciunea – nu poate fi transferată. Nu e vorba aici de o competiţie, ci de imposibilitatea existenţei ei. De ce nu avem concursuri mixte, între carul cu boi şi tren, de exemplu?
Răspunsul e natura tracţiunii. Un om „tractat” de harul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu nu va putea intra în competiţie cu un om „tractat” de interese personale egoiste, şi nici nu va putea dărui propria-i „dotare”, chiar dacă ar vrea. Aşa cum locomotiva nu va putea ceda motorul ei unui car cu boi. Deci tipul de interpretare nu trebuie să fie unul direct şi imediat, ci unul spiritual, care se hrăneşte cu această Înţelepciune.)
Toţi creştinii afirmă nevoia de Hristos. De aceea Împărăţia cerurilor se aseamănă doar, nu se identifică, cu cele zece fecioare. Toţi speră că vor deveni Mireasa Lui. Dar din toţi aceştia, numai aceia care n-au uitat să-şi asigure pe tot timpul “somnului” acestei vieţi, untdelemnul păstrat ca urmare a unei categorice determinări pentru Hristos, Îi vor putea ieşi în întâmpinare.
Spuneam că momentul culminant al desfăşurării evenimentelor prezentate în pildă este venirea Mirelui. Către acest moment se îndreaptă toate detaliile povestirii, este deznodământul-învăţătură al ei. Venirea Mirelui va avea loc ca urmare a plecării Lui la cer să ne pregătească un loc. Iar plecarea s-a petrecut ca urmare a încheierii misiunii Sale de răscumpărare, desăvârşită la cruce. La Golgota El a plătit preţul veşnic acoperitor care ne-a asigurat nouă untdelemnul. Darul Său de nuntă pentru Mireasa Lui este asigurarea “somnului” vieţii noastre. În prezenţa Sa şi la lumina fără sfârşit a candelei mereu aprinse care este credinţa în care arde Duhul Său, se întâmplă acest fenomen. Ca să avem acest Duh, el a plătit preţul, a înviat şi s-a dus la Tatăl pentru a ne trimite pe Mângâietorul, care este Duhul Adevărului.
Credinţa creştină care va face din “fecioarele” de azi, adormite ca în poveste, în “somnul” istoriei, nu este doar purtarea unei candele nefuncţionale, îndeplinirea unor forme şi ritualuri tradiţionale, afirmarea şi preţuirea valorilor şi a frumuseţii camerei de nuntă, ci flacăra vie a untdelemnului care întreţine arderea. Să spui “Hristos a înviat” şi să nu te intereseze momentul venirii Lui e un nonsens religios. Este momentul stingerii candelei.
Mai mult, sunt oameni care intră în sala de nuntă, trag uşa după ei, ca să nu intre celelalte surate. Desigur, acolo nici Mirele nu va putea intra… Auzeam pe cineva declarându-se creştin cu toată puterea sa. Şi afirma plin de convingere (oare câţi “creştini” nu fac aşa?) că “Numai noi suntem corecţi în religia noastră, poate şi catolicii (s-a gândit, probabil, că s-ar plictisi singur), ceilalţi sunt greşiţi cu toţii.” Un astfel de om şi-a ridicat propria lui cameră de nuntă unde nu primeşte pe altcineva şi închide uşa după sine. Mirele nu va putea intra acolo… De aceea spune: „Iată, eu stau la uşă şi bat…”
Dar să mă opresc din predici. Dacă va mai rămâne timp, poate voi scrie şi o carte de predici. Aş vrea să continui jurnalul. Însă oboseala revine. Staţi puţin să trec de ea… De ea şi de gânduri… Aşa…

Publicitate