Trecerea prin icoană 10

***
opreşte-te inimă în prag de cuvânt
de aici încolo e taina
opreşte-te şi visează sorbiri îngereşti
din ambrozia închinăciunii
seră de seară cineva care nu a sosit încă
e invitatul tău la cină la cina smereniei
şi aducerii aminte a înduplecării albastrului
să mai fluiere o dată aşa cum ştie el
inodor incolor beteala beteliei bolţii
betezda când îngerul tulbură apa

***
pun laolaltă clondirul ultimei revărsări
cu malurile rămase nemâncate la cina întinderii
ce capăt aia merit o explozie de împrejurimi ca atunci
când Dumnezeu ctitorea ca atunci prima dată
când am strigat elefantul pe nume elefantule şi mi-a plăcut

adam era mare poet cel mai mare
fiecare cocostârc zboară cu poezia lui între aripi
cărând toamne de colo colo cât e albastrul
unde ai rămas când ne-am dat peste cap
şi ne-am transformat în primejdii de atunci
poezia mai zbate muribundă ciotul aripii şi
mai mănâncă pe câte unul

***
şi mereu mă îndoliez la marginea gropii câte unui cuvânt
şi plâng acolo şi râd ca un apucat până la ziuă
Doamne Tu ştii de ce trebuie să fie aşa frig împrejur
de acolo din groapă se ridică un îngheţ definitiv
ca o moarte care s-a aplecat peste marginile mormântului
înafara lui nu înăuntru

să mă vadă adică şi pe mine cum încă fentez colţul ierbii
unde intră fiecare ins aruncat de mama lui la impresii