Priveşte şi-n această rugăciune!

Clintind în jur a lujerilor moale,
adâncă sevă, Doamne, palma Ta
încet mă cată printre osuare
şi sigur sunt că Tu mă vei afla.

Nu-i închisoare frunza peste verde,
nici apa nu-i stăpână peste curgeri:
privirea cea din ochii-Ţi nu se pierde
-n neant ca mute, ale noastre plângeri.

Doar le culegi şi le măsori silinţa
şi adevărul omenesc al lor
să ştii cât dăltuit-a suferinţa
în ele aripi, şi cu ce topor…

Câtă credinţă a mişcat lumina
ce ni se cuvenea, pe ochii altor.
Sau cum ne-am împărţit pe ape pâinea,
gest curgător de luminos covor.

Şi cum, în rugăciune, desenat-am
străine chipuri vii, din preajmă luate,
cum, îngerii, deasupra lor chemat-am
şi le-am făcut ofrande legănate.

De-atâta înserare-i plină lumea
ca vasul cel cu mir de-ngropăciune…
Te rog, prin mine fă-Ţi un pic minunea:
priveşte şi-n această rugăciune!

Publicitate