Aşa gândesc… şi aşa spun

Imagine digitală realizată de mine

I

1. Dumnezeu este Duh
2. El este mereu acelaşi, în manifestările Sale (orice ar alege să facă, face conform fiinţei Sale, voii Sale, care e mereu aceeaşi)
3. L-a construit (creat) pe om după chipul Său şi după asemănarea Sa, din materie, imprimând acesteia Duhul Său
4. Prin deductie: El, ca Duh, Se „construieşte” aşa cum se construieşte duhul din om – prin gând vehiculat de cuvânt în cadrul comunicării
II
1. Dumnezeu lucrează prin „fiat” (să fie). Ce pronunţă El devine realitate imediată. Aşa a apărut Universul, atunci când l-a rostit Dumnezeu prin Cuvânt. Cuvântul este „vehicolul” existentei si manifestarii divine. „Din El, in El si pentru El sunt toate lucrurile”.
2. Deci în veşnicie, în existenţa Lui de Sine, El Se rosteşte pe Sine. „Eu sunt”, în raport cu „să fie”. Isaia 52:6

… şi aşa spun:

1. Biblia afirmă ca Dumnezeu e Duh infinit şi personal. Nu poate fi limitat de altcineva, deci El e unic, e Unul.
2. Biblia afirmă că El e Dragoste.
3. Biblia afirmă că El Se numeşte pe Sine (Eu sunt Cel ce Sunt)
4. Biblia afirmă că ce spune El ia fiinţă. Ps 33:6-9

Comunicare Primara
Înseamnă că, existând şi numindu-Se, El se generează pe Sine.
Comunicare Secundara
Dar aceasta generare „se petrece” într-o nouă Fiinţă care e Fiul Său. (conform 4.) Ei sunt Unul, dar sunt doi! Rostirea lui Dumnezeu este numirea Sa de Sine şi afirmarea existenţei Sale. Asa se naşte Fiul Său, care e chiar aceasta pronunţare de Sine a Tatălui şi Cuvânt al Său. Fiind însă două Persoane, în Dumnezeire are loc Comunicarea: Dumnezeu Îşi transmite Fiului natura Sa şi atributele Sale, iar Acesta Îi răspunde. Se desfăşoară şi se împărtăşeşte esenţa de Sine a lui Dumnezeu în Sine, dragostea. Liantul care asigură perfecţiunea divin şi incompatibilitatea ontologică de participare la ceva ce nu este iubire. În relaţia existentă se transmit toate atributele divine. Tatăl şi Fiul Îşi transmit reciproc şi etern esenţa. Libertatea absolută este împărtăşită de amândoi. Tatăl transmite către Fiul în mod absolut toate atributele Sale, în dragoste desăvârşită, iar Fiul răspunde în dragoste desăvârşită. Tatăl transmite puterea Sa absolută. Fiul răspunde cu aceeaşi putere. Tatăl transmite dreptatea absolută. Fiul răspunde întocmai. Tatăl transmite sfinţenia, bunătatea, îndurarea, mila… Fiul răspunde întocmai.
Dar când Tatăl Îşi transmite autoritatea Sa absolută, răspunsul nu e tot autoritate. Fiindcă natura relaţiei eterne din Dumnezeu e iubirea, autorităţii nu i se poate răspunde decât cu ascultare. Aşa, Dumnezeu devine perfect în Sine: prin completare şi uniune totală cu Fiul. Numele Lui care este Unul, este rostit în toată slava Lui.
Desavarsirea Comunicării
Această rostire împlinită, acest Nume auzit de întraga eternitate, este. Perfecţiunea este, concomitent cu Fiinţa. Aşa, în Dumnezeu este o a treia Fiinţă: Duhul Său. Fiinţa perfectă şi totală a lui Dumnezeu nu poate fi altfel. Tatăl este Dumnezeu Însuşi, Fiul este Dumnezeu Însuşi, Duhul este Dumnezeu Însui. Ei sunt una şi sunt aidoma în esenţa lor personală, dar sunt trei persoane în comunicare permanentă si cu elemente specifice, care decurg din poziţia faţă de celelalte Persoane, deci de un anumit raport dintre ele – sau relaţie specifică.

Ascultarea Îl face compatibil pe Fiul cu creaţia. Ascultarea Lui face posibilă mântuirea. El este Cuvântul etern al lui Dumnezeu. Duhul este înfăţişarea totală şi deplină, ca relaţie şi „constituire de Sine”, a lui Dumezeu şi este Dumnezeu Însuşi. El „purcede” de la amândoi, este finalul şi finalitatea eternă a Comunicării dragostei divine.

Se poate susţine biblic teoria aceasta? Eu cred că da. Ba chiar găsesc că autorii Noului Testament înţelegeau şi vorbeau despre asta, cel mai clar, „teologic” vorbind, este Apostolul Ioan. Odată acceptată o astfel de viziune, ar zdruncina monoteismele şi ar combate o sumedenie de erezii.
Sincer, incă nu ştiu cum ar putea fi abordat cel mai bine subiectul…

Publicitate