Trecerea prin icoană (fragment 07)

***

era ca atunci când trecea apa mare
şi malul uita pentru o clipă de ierbi
ca atunci când intra ecoul in peştera de la miţpa
căutându-l pe ilie că şi Dumnezeu poate avea un ecou
care e sufletul tău
nu toate renunţările dor spuneai
şi nu mai citeai poezia asta

dar El venea de ridica un colţ de cer
scotea cioburile de inimă de acolo
să nu mai ascunzi sub covor după ce mături spunea
Eu pot drege şi asta

era în tine un loc gol cât un maidan
când jucam baba-oarba care nu-i gata
îl iau cu lopata şi Dumnezeu punea ochii
şi inima la locul ei de râdeam toţi
Doamne ce caraghios eşti
câd Te joci cu noi de-a iubirea
de-aia şi credem că suntem noi
îndrăgostiţii abia acum
vă că porţi ochelarii bunicului
ca să-Ţi văd glasul

omule trist
jocule trist
nu ai piesele toate
să ne jucăm
ia umbra Mea

***

dacă erai balsam erai azi
cu ce putere şi-a clătinat cerul un adăpost
nu întreba rostul morţii e altul
cum stăteam aşa aşteptând colivia

şi a zburat cineva nu ştiu dacă erai tu
pune-te pe picioare pune-te pe picioare
ca stropul de ploaie trântit tocmai de sus
în marea unei lacrimi nesigure

acum soarbe-mă spunea el stropul acela
şi am început iar să umblu 

***

cineva trage de mine ca de mormânt parcă
aş fi funia de la nu ştiu ce clopot
ce fel de îngeri cheamă strigătul tău
şi îi despoaie de litere
ca de gâtiţe ghilotina

mărşăluieşte-mă dor
ce este omul ca să te uiţi la el
şi fiul omului ca să-l bagi în seamă
măcar dacă ai şti cum se ţine
capătul funiei

***

măcar dacă nu ştii să ţipi îţi dau lecţii
striga rânjetul dintr-un colţ
era ca o pisică uriaşă ronţăind galeş un sturz
ca o mână de păsări bolnave
împleticindu-se-n hău

ce absurdă e foamea zise sturzul trosnind
din tot orizontul oaselor lui împrăştiate
na acuma fă-l la loc nedumerire
sau despre calea de dispariţie a iubirii
dacă mai poţi

Publicitate