La frumuseţea crucii

Vă previn, nu vă uitaţi dacă aveţi inima slabă!

Ce poate fi frumos într-o execuţie?

Revăzând scena martirizării pe cruce a creştinilor din filmul Quo vadis, şi citind articolul de aici, mă întreb de unde-or fi scos oamenii ideea că o cruce şi un om murind pe ea ar putea fi compatibile cu un Dumnezeu care nu poate fi decât frumuseţea absolută, candoare, magie, desfătare, etc.

Oamenii resping vehement  suferinţa şi moartea, ca idee, uneori chiar şi pe ale altora, împăunându-se în acest caz cu lauri de binefăcători, de paşnici, toleranţi, înţelepţi… Dar când le-o dictează interesele, sau când au nevoie să-şi protejeze propria piele, atunci… Dar şi atunci pot fi iertaţi.

Înseamnă ca suferinţa nu e o idee omenească. Crucea nu e frumoasă în ordine omenească. Valoarea ei nu îi este conferită nici de împăratul roman, nici de cel care moare pe ea.  Crucea are valoare în sine, sădită acolo nu de victimă, nu de ucigaş, ci de ceva dincolo de toate acestea.

De ce Acela care ştie mai bine decât oricine ce înseamnă crucea, este Cel care ne sfătuieşte: „fiecare… să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”…?

Publicitate