Vreo două cadouri (2)

Dogoare de păpădie

Ştiu pe cineva foarte cuminte. Şi pe deasupra, m-a şi inspirat, la un moment dat. M-a inspirat şi am rămas aşa, o bucată de vreme. Se cunoaşte după poezia pe care i-am scris-o. Cu siguranţă că-şi merită cadoul!

Geraldinei

Ca lumina în sărut, ca o febră vie
O dogoare a trecut printr-o păpădie,
Un albastru s-a-nchinat drept la tine-n casă,
Parcă soarele-a-mbrăcat rochie de mireasă.

Nu am amintiri, nu am flori la butonieră,
În secunda când visam a căzut o eră.
De departe semne faci cu o luncă verde,
Îţi răspunde roşu-n maci şi apoi se pierde.

Călătoare-nsingurări au clădit cochilii
Şi ca o durere-n cer îndoiala milei…
Doamne, câte răsfirări de înveşmântare
Înălţimea are-n zări şi adâncu-n mare?

Şi din câte dogoriri ai clădit culoarea
Ce şi-o pune pe obraz când visează, floarea?
Rugăciunii îi întorc om de primăvară,
Păpădiile când râd galben peste ţară…

Publicitate