Cale şi poeme

clas1.jpg

Mesaj postat pe ClaS la data de 16 martie 2001

Dragii mei,

M-am bucurat să văd două mesaje frumoase în aceeaşi zi. Avem de lucru şi asta mă încurajează. Voi începe cu mesajul lui F, apoi voi încerca să mă apropii puţin de poemele lui T.

(…) Este adevărat că una din cauzele degradării gustului comun rămâne dorinţa de câştig cu orice preţ. Nu putem emite însă judecăţi certe despre activitatea unor centre creştine despre care se presupune că ar avea vreun rol în formarea gusturilor, deci a nivelului de receptare artistică (e vorba şi despre studiourile de înregistrare) atâta timp cât nu suntem foarte bine edificati cu privire la calitatea spirituală a lucrării pe care o fac, la eficienţa demersului lor creştin. Cum ne-ar fi putut ajuta Dumnezeu Însuşi, dacă nu s-ar fi coborât la nivelul nostru, făcându-se „asemeni noua”? El nu ne–a impus standardul Său, ci ni l-a propus, arătându-ne şi Calea.

Nu putem impune standarde, dar le putem forma. Consider că datoria creatorilor creştini este aceea de a-şi plia propria ştachetă astfel că nivelul de acceptare şi de receptare al mediului creştin să crescă, fără că creatorul respectiv să renunţe la excelenţă. Este greu, e adevărat, trebuie multă smerenie şi înţelegere a celorlalţi, dar se păre că asta este singură soluţie.

Saltul de la „ce se cere” la ce trebuie să fie trece prin mintea şi sufletul fiecăruia, şi dacă Dumnezeu însuşi respectă şi potenţează alegerea fiecăruia, noi de ce n-am face-o?

Cântările din cârtea de cântări, chiar şi „predicutele” au rolul lor pe care eu personal nu-l contest. Nu sunt însă de acord cu „sanctificarea” şi declararea lor că fiind singurele forme artistice autentice şi de valoare pentru un creştin. Ce facem cu acela care se bucură din toată inimă cântând o cântare, este cercetat şi zidit sufleteşte ascultând o „predicuţă”, dar în afară adunării tânjeşte după împlinirea intelectuală şi artistică pe care acolo nu le-a găsit?

Ce facem cu sufletele pentru care mărturia mântuirii nu are valoare, dacă nu poartă o haină adecvată pretenţiilor lor intelectuale şi artistice? Sunt astfel de oameni. Măcar pentru salvarea unora că aceştia, şi tot este necesar să existe excelenţă în facerea de literatură creştină.

De acord cu textul citat: „În concluzie, fraţilor, să va gîndiţi numai la ce este adevărat, la ce este vrednic de cinste, la ce este drept, curat şi plăcut, la ce este vrednic de laudă. Dacă este vreo virtute, dacă este vreo laudă, acestea să fie lucrurile la care să vă gîndiţi” (Filipeni 4:8, WBTC).

Dicteul automat este un fel de a scrie poezie (şi nu numai) adus de suprarealişti. Se încerca astfel creşterea expresivităţii la nivel formal în special printr-un control logic mai puţin riguros, lăsând imaginaţia să urmărească liberă conexiunile mai mult său mai puţin aleatorii ale subconştientului… Cred că un student filolog ca T ar fi mai pregătit pentru un răspuns complet.

Iar acum, pe mesajul lui T!

Am auzit când eram militar despre raportul unui ofiţer care scrisese despre un incident petrecut în pavilionul unde fusese de serviciu peste noapte, cam aşa: „…o mână criminală a spart cu piciorul chiuveta din spălător.” M-a amuzat copios formularea. Avea un inefabil al ei. Dacă o mână criminală poate acţiona cu piciorul, o inimă cu ce-şi spune poeziile, mă întreb? Of, poeţii ăştia!

Dragă T, te şi văd aranjând cu inima (mică, zici tu) poeziile astea faine, iar pe Domnul Isus mângâindu-le şi dăruindu-le spre creşterea inimilor altora. Crezi că soarele are nevoie să-şi explice razele?

Poemele tale descriu frumos lumi de dincolo de ţine, dar care îţi poartă conturul. Au expresivitate şi profunzime, iar mesajul nu mi se pare aşa de ascuns cum îl crezi. Nu poţ acuza decât unele mici hibe la nivel formal, o anumită frangere a versului (mai ales în „Luna”) şi poate ceva fine influenţe din Nichita Stănescu (” Dacă mână mea se prăvălea peste privirea ta? / Poate că o strivea…”). Mai puţin reuşită mi se pare „Luna”. Nu ştiu dacă sunt foarte potrivite acele rime „teribile”… (în special în strofele 2,3). Celelalte sunt excelente. Cea mai reuşită mi se păre a fi „Ego” Ai acolo câteva imagini splendide pe care mi-ar fi plăcut să le scriu eu. („adus de spate şi de suflet”, „grădină părăsită-n grabă / de trandafirii albi şi-un tei gângav”)… Am spus deja că eşti poet. Accentuez: unul deosebit!

Cu mână pe inimă,

Ionatan Piroşca

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: