Impresii poetice

Isus şi handicapul…

„…era atât de dipreţuit că-ţi întorceai faţa…” Isaia, profetul

Ieri am fost la Comisia pentru Persoanele cu Handicap. Ce interesant sună! Mi-au mai dat un fel de an: un an de viaţă, sau un an de boală? În primul caz, o face pe Dumnezeu, comisia asta. Au stabilit cât mai am de trăit. Dar… cine ştie!
În al doilea, cred că sunt foarte credincioşi oamenii aştia: cred în minuni. Pentru că înseamnă să fii foarte credincios să mă vezi pe mine sănătos peste un an. Măcar de-ar fi aşa.

Dar în ambele cazuri, cred că e o mare absurditate, ca multe alte reglementări în România. Se ştie bine că, omeneşte vorbind, eu nu am cum să mă vindec, dar se verifică anual. Ca să vadă ce? Că am murit, sau că m-am videcat? Erau acolo oameni total imobilizati, aşteptau afară în maşini, alţii fără un membru sau mai multe, probabil că se aşteaptă să le crească la loc, iar alţii nu păreau a avea ceva… Ăştia erau din ăia vindecaţi?!

***
spune Doamne un cuvânt şi vântul va începe să bată invers
nu că ar avea importanţă încotro bate noi vrem minuni
ca şi când nu poţi fi fără ele vrem cozonaci ca şi când
pâinea durerii nu e destulă

şi căscăm de plictis când înfloreşte iarba pe câmp
sau când clorofila dă de mâncare stejarilor sau când
bate inima de atâtea ori pe minut picotim în minune
ca literele în abecedar aşteptând să ne înveţe cineva

în rest fiecare cu treaba lui Tu cu mântuirea o chestie
ca atunci când iau capacul de la oală şi bufneşte aburul
sau cum o fi eu cu ale mele afacerile familia ştii
ieri erai la comisia pentru handicapaţi aşteptai
să-Ţi crescă la loc mădularul care eram eu

Publicitate