Iertare pentru ghimpii de pe net

Căutând pe net am dat peste… mine! Nu m-am accidentat, staţi liniştiţi. Într-un articol de aici era comentată critic ultima mea carte de poezie. Pentru mine a fost o surpriză frumoasă. De-aia v-o şi împărtăşesc… Precizez că nu-l cunosc pe semnatarul comentariului.

Data: 2008-01-24
Domeniul: Literatură şi Artă
 
…
 
Liviu STAN
 
„Puţini dintre poeţii noştri au reuşit să ofere literaturii române o poezie religioasă cu adevărat valoroasă”, cu această turatie sceptică şi oarecum fondată, prefaţeaza Mircea Paduraru ultimul volum de poezii al lui IONATAN Piroşca, „Iertare pentru ghimpi” (Ed. Agape, Brasov, 2007). Evident că Arghezi şi Voiculescu nu mai intră în discuţie, ei reprezentând practic perenii deţinători ai unui fel de monopol stilistic de neegalat în acest sector poetic, în sensul că raportul eului faţă de Divinitate nu degenerează în postulate profetice, matrice mistice închise ermetic şi nu împroaşcă cu venin REVELATOR de pe poziţia unui revanşard-cristic-cu-diplomă-de-salvator-al-umanităţii. Şi poate doar Nichita Danilov a reuşit să se ridice la alura semnificantului voiculescian prin repudierea principiilor structuraliste, însă nu este singurul cu porniri „reformatoare”.

În „Iertare pentru ghimpi”, IONATAN Piroşca oferă o nouă viziune asupra poeziei religioase, şi nu numai asupra ei. Arealul textual este evidenţiat într-un regim imagistic de rit suprarealist, mediat de prezenţa unei polifonii programatice: alternanţa tonului calm, echilibrat cu cel ludico-ironic.

Poezia lui Piroşca nu este îndopată cu tânguiri obosite, febrilităţi profetice sau „grohăieli” extatico-elogioase şi nici nu este împopoţonată cu inhibatoarele zorzonele dogmatice; nu pune la zid, nu trage în ţeapă şi nici nu ghilotinează în numele IZBĂVIRII, ci încearcă o reîntoarcere spre puritatea Edenului pierdut, asumându-şi efemeritatea ireductibilă şi militând împotriva spleen-ului universal din postura unui emul mesianic hotărât a se sacrifica pentru ghimpii cei în lume rămaşi.
 
Discursul poetului este când pilduitor-moralist, „Opreşte-te şi fă o reverenţă,/ Albul fă-ţi-l temelie, toiag./ Sfârşitul să-ţi fie înalt ca un prag,/ Noaptea ca o absenţă” (OPREŞTE-TE), când eminescian-absolutist: „Căci visul nu-i decât un sac de fum/ De împrumut dintr-un atunci acum./ Doar visul cel din Dumnezeu venit/ E singurul cuvânt înfăptuit” (CUM VISUL…).

IONATAN Piroşca vrea să se contopească cu ubicuitatea. Şi de asemenea să afle adevărurile primare cu o aviditate cvasi-argheziană: „Cum de le-mpaci, cum de le/ înfloreşti din rădăcină până-n pomeţi,/ De lacrimilor le dau aşa, undele,/ şi vin de nicăierea nămeti?”

Iertare pentru ghimpi e un imn, pe ruta lui Ioan Alexandru, închinat adevăratelor valori spirituale ce ar trebui sa primeze nealterate de culturi şi ideologii, iar cititorului obişnuit i se va părea puţin abstract. Însă tocmai acesta este efectul pe care IONATAN Piroşca cred că vrea să-l obţină: desfiinţarea adresabilităţii generale şi generarea unui ezoterism ce invită la meditaţie asupra dialogului dintre om şi
Dumnezeu. Nu la plocoane de complezenţă în faţa certitudinilor fetişizate.

Liviustanule, dacă ne vom întâlni vreodată, îţi spun mulţumesc!

Publicitate