Vulpea şi cocoşul

Vă propun astăzi să-l citim împreună pe prietenul meu din Bruxelles. El ne spune despre sine: 

Mă ştiam om aşezat ardeleneşte la casa şi în bătătura lui; nici nu ştiu cum am rezistat ereziilor de culoarea vântului, care ne-au tot bătut câmpia de nord-vest, între care cea comunistă a fost mai incornorată. Mulţumesc Domnului meu, că pot privi îndărăt fără să-mi văd chipul în lumina stacojie (asta privind istoria comunistă, cu care am crescut la tamplă). Tare greu a fost însă cand s-a rupt căruţa lor hodorogită în mijlocul drumului, şi când ciocoii noi de pe la noi ne-au arătat că sunt de rău soi. Am mers purtat de val înspre apus şi, odată ajuns, am lasat economia şi industria în seama celor mai tineri întorcandu-mă din toţi rărunchii înspre pasiunea de o viaţă – literatura creştină.
Daca aş fi îndrăznit vreodată să îmbrăţişez ceea ce am visat mereu, şi ionatan a sesizat asta  –  jurnalismul – atunci m-aş fi vrut „reporter-corespondent de pace”, şi aş fi acţionat sub deviza apocaliptică: „războiul va ţinea până la sfârşit !” 

z b – bruxelles

Vulpea şi cocoşul

Te cred că eşti creştin, şi aşa-ţi şi stă, zise vulpea cu glas mieros către cocoşul bine moţat, ce pe gardul cu şindrilă cocoţat, stătea mândru şi fălos şi îşi dădea din cântec.
Mda, sunt, şi din darul Domnului mă lupt şi-alerg şi dau din aripi… işi dădu el cu încă un cucurigu, şi se mai umflă o leacă-n pene.
  Da, scrie în Scripturi de tine… adăugă cumătra cu sclipiri din ochi ; s-ar cuveni… acum măcar, că-s vremuri tulburi, să ne unim puterile ; tu cânţi aşa frumos, eu fac strategii şi planuri, şi împreun-am izbuti mai mult decât Irod şi cu Pilat la un loc.
    Abia în ceasul acela cocoşul pricepu şi-şi aminti în care Evanghelie citise el despre vulpea aceea, şi ce ar trebui să-i spună (Ioan….), aşa că de-acum ’nainte cantecele îi fu numărate :
    După primul vulpea izbucni : Eu nu contest că eşti creştin, ţi-am zis că am citit în Biblie de tine, dar tu nu eşti şi patriot ! Eşti împotriva lui Irod şi-a lui Pilat, şi a lui Cezar… şi nici n-accepţi că şi noi suntem tot creştini, că în aceeaşi Evanghelie se scrie şi de vulpi ; şi chiar mai mult decât despre cocoşi, iar găinile lipsesc…
    Găinile-s cuminţi… le-a-nchis stăpânul în ogradă, acolo unde nu pătrunde vreun cotoi bâigui timid cucoşul… vai, de ce m-oi fi suit pe gard ?
   Dar se linişti curând ; în bătătură a tot cântat, dar de acum e vremea să iasă şi pe uliţi şi-n piaţă… se apropie iar Paştele… şi trebuie să ştie lumea că el e cocoş, că-i roşu-n creastă, şi că-i mult în pene. Dar nu mă leapăd ca şi Petru de chemarea mea, îşi dădu el falnic cu al doilea cântat.
     Uite, că spui adevărul îi rânji vulpoiul căpitan, o să ferecăm mai bine-n bătătură gloata de găini, iar pe tine te punem la stână ajutor de cioban, şi dacă mioarelor le place… Că îţi dăm şi fluier şi toiag, şi câine de pază… şi de merge treaba, pe curând ajungi şi… secretar, şi faci excursii…  până şi peste Ocean.
    Şi el, cocoşul, tot pe gard stătea… stătea şi cugeta. Cugeta să cânte şi mai frumos… că-s Paştele, că el este creştin, adică urmaş al lui Christos, şi parcă, parcă ar merita să îl audă şi mioarele la stână,  oile şi mieii turmei, şi europenii şi americanii cât cântă el de frumos. Şi iarăşi repeta : “Dar nu mă leapăd de Hristos !”
      Dar vulpea îl privea sticlos şi-l înghiontea duios : Dar tot de zamă vei fi pus…! Cu noi măcar încerci, şi de iţi merge vei ajunge sus, sus… !
     Al treilea cântat s-ar fi voit cu mult mai răspicat, şi ar fi trebuit să se audă peste întregul sat. Dar nu a reuşi decât în prima jumătate « cucu… » iar în loc de « rigu » un geamăt înfundat. Oare cum uitase, sărmanul de el, că şi evanghelicul cocoş nu ajunsese cu cântatul decât până la doi, iar Petru nu mersese cu târgul şi cu lepădarea decât până la trei ?  (Ioan…)
      Din stomacul hulpav al jivinei cu chip de câine de pază un ultim murmur, ce nu aducea de loc a cântec fu şoptit, însă de nimeni auzit :
 Vai, m-au îngropat în dosarele securităţii !!! Eu care voiam să urc treptele eternităţii… şi să fiu scris în cartea vieţii !!!
                    

   ******************

Mulţumită, şi sătulă pentru o vreme, vulpea îşi, scria raportul tolănită la soare… Se porni însă o adiere de vânt, un aer proaspăt, o undă de răcoare, iar cumătra simţi în coada-i stufoasă o mustrare. De atunci băgă ea de seamă că o are mult prea lungă, şi tot umblă cu ea de vânzare. Iepurele însă când aude de-aşa târg o ia la fugă, ursul o înfruntă şi-o alungă, cerbul o împunge, păsările zboară în înalturi…
     O vreme şi-a pus-o în valoare pe la magazine : la lapte, la pâine la papuci… dar de când au plecat tovarăşii, şi nu mai ţin evidenţa secretarii – aceia de care s-ar fi vrut şi bietul nost cocoş – nici acolo nu se mai poartă.  A făcut-o pe semne donaţie la CNSAS, acolo unde trebuie să merg si eu să-mi iau dosarul. Poate-i lung, stufos, şi mincinos ; ca orice coadă de vulpe.  Şi sunt aşa de multe… ! E aşa de…  coadă !
     Doamne, Doamne… adică Evanghelia după Matei…

                              Bruxelles –  23 martie 2008
                   Zakeu – după ce m-am coborât din dud

Publicitate