Când a intrat în Ierusalim, Domnul a fost primit ca împărat… Oamenii rupeau ramuri de finic, le fluturau fericiţi şi strigau „osana”:”…o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic, şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12: 12-13).
Cea mai frumoasă floare în ziua aceea a fost… o frunză: o frunză de palmier. Toată bucuria lumii se strânsese în aceste frunze fluturate şi însoţite de chiote de încântare. Venea Mântuitorul, Împăratul…
Astăzi nu-L mai primim cu o frunză, ci cu florile numelor noastre… De fapt nici nu are mare importanţă dacă vine cineva. Dacă numele noastre flutură azi, e destul!
Pe El L-au primit ca Împărat. Aveau să-L înalţe peste doar o săptămână, pe Golgota, aceiaşi oameni. Au uitat de ramura de finic. Dar ea nu a uitat de numele noastre. El i-a mântuit pe ei. Pe noi…
Ramura de finic, aruncată în praful drumului şi călcată în picioare, s-a uscat. Apare azi, sub forma florilor din numele noastre.
Ramura de finic a mântuit florile din numele noastre. Bucuria noastră, aidoma oricărei bucurii omeneşti, moare odată cu noi. Însoţirea finicului cu numele noastre se va pierde odată cu fiinţele noastre, ca orice însoţire omenească.
Finicul mântuieşte camelii, dar moare odată cu ele. Isus Hristos moare odată cu oamenii pentru a-i învia cu Sine odată!
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Jurnalul scrierii iubirii 
Ionatane, Ionatane, nu ştiu dacă a ajuns comentariul meu de săptămîna trecută la tine… n-aveam cum să dau de tine urgent..
am trecut prin Galaţi şi tare aş fi vrut să îmi fac drum la Brăila să vin să te văd, să te îmbrăţişez şi să plec.
De discutat putem discuta şi aşa, dar de îmbrăţişat numai faţă către faţă se poate…
Cred că am văzut ceva, un comentariu pe blogul tău… Îţi mulţumesc pentru intenţie, dar ştii com e, dacă nu ajunge Mahomed, ajunge muntele! 🙂 În mai vin la Felix un timp. Sper să nu ratez ocazia de a te întâlni cu aceleaşi intenţii. Domnul să ne ţină!
Si eu sunt o „floare” 😉 si abia astept sa „imi deschid petalele” peste doua zile… 😉
Multumesc inca de pe acum de felicitari! 🙂
Cu plăcere, Sorina. Ştiam că te cheamă şi Camelia… Chiar m-a inspirat numele ăsta în alegerea tutlului postării. Încă o dată, LA MULŢI ANI! Da de unde ştii că urmează o felicitare de Florii? 🙂
Pentru ca nu ai fi tu daca nu ti-ai respecta obiceiurile, tocmai la o sarbatoare atat de importanta… 🙂
Sincer, oamenii mi se par mai importanţi decât sărbătorile… Dacă finicul poate mântui camelii un timp (sau violete 🙂 ) se usucă la urmă împreună cu ele. Oamenii sunt cei care au nevoie de mântuire, ca să dureze veşnic, fiindcă ăsta le e rostul. Iar mântuirea lor numai în Numele Domnului stă…
Te aştept, Ionatan! Sper să revii acasă cu adevărat Felix!
Se pare că nu voi avea de ales… Abia aştept să ne întâlnim!