Ferestrele

-Dacă nu era atâta praf, de-aici s-ar fi văzut ferestrele. Vezi?
-Da… A trecut camionul.
Cum stăteam rezemaţi de ghizdurile fântânii, dacă ne-ar fi privit cineva din spate, ar fi zis că duhurile fântânii au ieşit la aer.
-Da, a trecut camionul.
-Ai văzut pe cineva la volan?
-Nu.
Praful era des şi fin şi ne intra în ochi. Simţeam în porii pielii cum scrâşnea. Măcar de s-ar fi văzut ferestrele… Sprinceanele ne erau albe de praf. Colina din dreapta nu se mai vedea. Ceva alb, rotund, greu… Nu era prea comod pe marginea fântânii. Dar după atâta drum prin zăduf…
-Scoate un covrig. Mi-e foame. Apă mai avem?
El râse.
-Nu e fântâna aici?
-Da, aşa e.
-Ce zici, ajungem până deseară?
-Depinde… Cu praful ăsta… Nu era nimeni la volan. Ei, lasă.
-Probabil că nu era de văzut. Năluci.
-Ei, lasă.
Praful acoperise iarba şi parcă lucea aşa, cenuşiu-gălbui, murdar. Acoperise tot. Soarele nu se mai vedea.
-Dacă eram acasă, făceam o baie. Mă simt ca…
De data asta am râs eu.
-Da, ai dreptate.
Simţeam răcoarea fântânii ca pe o promisiune. El s-a întors primul. Dezlega din cuiul ei găleata. Cu grijă, ca într-un ritual. Eu m-am aplecat şi am văzut. Ce răcoare era! M-am uitat mai bine, da…
-Uită-te!, i-am zis. Vezi? Vezi ferestrele? E Cineva la geam. Ne cheamă.
-Da, văd. Să mergem. Hai!

Publicitate