Crăciunul inimii

Nu e departe, în timp, Crăciunul. Dimensiunea lui veşnică, însă, îl aduce în inima noastră, sau Îl lasă de tot afară, în funcţie de mărimea ei, a inimii… Răspunsul la întrebarea “Este inima mea o inimă veşnică, nu de carne, sau mai rău, de piatră?” va arăta cât de departe e Crăciunul de fiecare dintre noi.

Păi de unde până unde, o inimă veşnică? Că doar oameni suntem, oameni ne-am născut şi tot oameni vom muri! Inima, ca şi ochii şi mâinile, e trecătoare, piere de nu mai ştii, cu bătăile ei cu tot…

Nu, nu e chiar aşa. Ne spunem creştini, creştini ca indivizi, ca neam, ca tradiţii şi cultură, dar inima Crăciunului e departe de inima noastră, cea plină de duhul nostru  nedesăvârşit, pervertit, rău şi murdar. Vorbesc de centrul vieţii noastre, îndeobşte numit “inima”… Spunem “te iubesc din toată inima”, sau “îmi doresc din toată inima” şi ne imaginăm o sursă mai mult sau mai puţin ocultă de energie sufletească, situată într-un centru vital. Despre acest centru vital vorbeşte Scriptura când zice că “Domnul se uită la inimă”. Aici e locul Crăciunului. Care e cu atât mai împlinit şi mai frumos, cu cât e inima aceasta mai dedicată Pruncului, mai încărcată cu ghirlandele laudelor noastre şi cu lumânărelele închinării noastre…

Anunțuri

5 Responses to Crăciunul inimii

  1. diana spune:

    Asa este! In inima este locul Craciunului si daca-mi permiteti…este si locul Invierii, …locul lui Dumnezeu. Ce frumos ar fi daca L-am primi pe Pruncul Hristos in acest loc. Sa o primim pe Maicuta Domnului sa-L nasca pe Dumnezeu si in inima noastra!

  2. ionatan spune:

    Mă bucur să gândim la fel! Vie Împărăţia Sa în inimile noastre! 😉

  3. […] Poezia inimii decembrie 24, 2009 at 5:50 pm | In Picături de dragoste | Leave a Comment Oricât s-ar fi străduit, nu reuşea să-şi smulgă din minte… regretul. O apăsa din ce în ce mai tare, parcă luându-i respiraţia. Greu mai era să îl suporte. Venise în viaţa ei pe neaşteptate, nici nu-şi mai aduce aminte când anume îşi făcuse culcuş în mintea ei. Regretul… regretul… stătea acum şi bolborosea cuvântul acesta la nesfârşit de parcă aşa ar fi reuşit să-l alunge de tot. Să nu-i mai stea în minte, nicidecum în inimă… În seara aceasta, după ce supravieţuise invaziei bucuriei colorate de sezon, practicată şi de ea fireşte, a uitat cumva de regret… A uitat că o însoţise permanent, că îşi făcuse adânc sălaş în cugetul ei, că n-o mai lăsase să respire. Să fi învăţat oare să trăiască cu el, cu regretul, ca parte deja din fiinţa ei, sau o fi ajutat-o cineva, chiar azi, chiar acum, să nu-l mai simtă? Oare i-a reorientat cineva sau ceva, subtil şi cu nepământeană răbdare, gândul înspre altceva decât spre regret? Mai bine să fie seara toată o poezie… *** Eu nu mă pricep la cuvinte. El da. Poetul acesta a ştiut şi a putut întotdeauna, prin versul său, să-mi ia gândul de la regret şi să mi-l ducă… înspre o mai puţin obişnuită poezie. A inimii poezie. Citiţi aici despre un alt gen de Crăciun. […]

  4. […] *** Eu nu mă pricep la cuvinte. El da. Poetul acesta a ştiut şi a putut întotdeauna, prin versul său, să-mi ia gândul de la regret şi să mi-l ducă… înspre o mai puţin obişnuită poezie. Citiţi aici a inimii poezie. Şi despre un alt gen de Crăciun. […]

  5. […] – nădăjduind într-un singur Dor. Poet ce mi-a dăruit la un moment dat, de la distanţă, un alt fel de Crăciun, parcurgându-i rândurile. Citiţi aici ce ni se vesteşte despre cartea sa ce abia aşteaptă să […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: