Porţi de cleştar

Porţi de cleştar gândului dat-ai cuvânt,
haine regeşti înfăşoară grumazul tăcerii
de când, Dumnezeule, m-ai luat din pământ
şi m-ai pus om în mijlocul verii.

De adânc s-a umplut până sus valul cel
ce din humă clădit-ai şi suflu…
Se uitau raze sfinte la el,
cât de viu îl făceai şi de suplu.

Chipuri din vis, vis de dincolo de orice,
le-ai săpat cu uşure vibrare
în moalele încă pământ care se
desfăcea gângurind, ca o floare.

M-ai făcut din bucurie şi din iubire,
m-ai modelat, ca pe un candid răsfăţ,
gândurile mi le-ai dăruit- sfinte safire
fierbinţi, în care cuvânt să agăţ

ca o montură strălucitoare pentru o piatră
de preţ, neasemuită asemănare
cu inima Ta fără uitare şi fără pată…
De ce, Dumnezeule, acum gândul mă doare?

Ce i-am făcut şi cum am putut să-i întorc
faţa strălucitoare în altă parte?
Iartă-mă, Doamne, mai dă-mi timp, mai dă-mi loc
să-mi pot căuta aproapele, în atâta departe!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: