O pâine pe masă

iunie 23, 2009

(Din volumul „Tabla înmulţirii cu cerul”, apărut în anul 1998)

O pâine pe masă, clintită în rugă,
zi de zi, Doamne, Îţi mulţumesc pentru ea:
se pleacă-ntr-o parte şi-n alta, ca să ajungă,
mereu împărţindu-se între mine şi inima mea!

O pâine pe masă, ca un crucifix de mâncare,
zi de zi, Doamne, când mă închin.
O floare ca o jertfă în legănare
îşi dăltuie rădăcina-ntr-un spin!

În întoarcere către zâmbet, nu ştiu cum,
mi s-a întâmplat o lacrimă tremurând:
peste toate, o crâmpeie, acum,
de albie fără meandre şi prund…

Încerc să cuprind pâinea crescută pe masă:
mi se înghesuie gândul în faţă, ca un dor.
N-am să mai fiu, Doamne, niciodată acasă
în trupul cel trecător!

Pe plaja palmei o firimitură asudă
la amintirea unui bob de grâu
răsădit în liniştea ce inundă
nădejdea eliberată din frâu.

O pâine pe masă, rugată –
ceas de ceas, Trupul care se frânge…
Doamne, inima mea niciodată
altceva n-o să mănânce!


Sfântul Augustin şi mărţişorul învingătorilor

februarie 29, 2008

Dumnezeu nu ne cere să  ne automutilăm, să ne autoflagelăm…

Sentimentele au logica lor. Profunzimea, puterea şi valoarea lor. Dumnezeu ne cere să fugim de pofte, da. Să stăpânim păcatul care pândeşte la toate colţurile ispitelor lumii, da. Dar nu ne pune „centuri de castitate”, oricât de tare ne-ar iubi.

Pe alea trebuie să ni le punem singuri. Aşa descoperim adevărata libertate: libertatea învingătorilor. Nu victoriile din timpul vieţii contează, în ordinea lui Dumnezeu. Ele nu fac decât să împingă un car al istoriei care se va prăvăli în prăpastie. Victoria asupra morţii, da! Asta e adevărata libertate.

Categoric: atunci când scopul unei îndeletniciri se schimbă, toate regulile jocului se schimbă. Trăirile au o altă înfăţişare, interesele străine de realizarea acestui scop dispar, sentimentele iau alte căi de manifestare, ocolind păcatul.

Omeneşte nu e posibil: o pasiune e o pasiune, o dramă rămâne o dramă, suferinţa e suferinţă, iar o competiţie e o competiţie. Dar cine spune că nu se poate altfel, Il contrazice pe Hristos: „Voi sunteţi în lume, dar nu sunteţi din lume”. Voi jucaţi după alte reguli.

Mă repet: Sf Augustin spunea: „Iubeşte-L pe Dumnezeu şi fă ce vrei”. Aia da, mentalitate de învingător! Fiindcă tot ce vei dori să faci va purta amprenta acestei iubiri fundamentale. A acestei libertăţi.

Oamenii te pot considera oricum, în raport cu ei, cu regulile lor. E ca şi cum am vorbi limbi diferite. Învingătorul din limba lor nu e învingătorul din limba mea.
 
Ce anume face deosebirea, la nivel de sentimente? Nimic nu se poate împotrivi unui sentiment care vine de la El. Fiindcă numai un astfel de sentiment duce la jertfă. Şi nimeni nu poate rezista în faţa jertfei, nimeni şi nimic: ori cade şi pierde totul, ori rezistă şi câştigă.

Cine a văzut filmul Ben-Hur (cu Carlton Heston, Jack Hawkins, în regia lui William Wiler) îşi aminteşte scena înfiripării unor sentimente care trec peste orice suferinţi şi peste vicisitudini de tot felul, pentru a se desăvârşi în ascultarea de Hristos. Pun mai jos o scurtă scenă din film.

Mărţişorul învingătorilor este viaţa veşnică.


Impresii poetice

noiembrie 18, 2007

Lacrimi…

Am revăzut aseară fimnul Vraciul, cu Jerzy Binczycki, după 20 de ani, cred… Mi-am amintit reactia de atunci şi, peste drama de pe ecran se suprapunea propria mea poveste. Făceam o paralelă pe care, probabil, şi Dumnezeu o face între ceea ce a dorit pentru vieţile noastre şi ceea ce se întâmplă de fapt…

Orice fel de neidentificare este un paralelism dureros… 

***
lacrimi de dor lacrimi de vis lacrimi de om
lacrimi cât toate-ncăperile cât toate-nchinările
cât toate icoanele lacrimi fecioarele inimii lacrimi flăcăi
lacrimi imense podeţe peste iubire
lacrimi iertare lacrimi durere lacrimi nămeţi
şi o singură dimineaţă împodobită ca un obraz