Tot legat de ghicire…

Pe fratele meu îl cheamă Emanuel. Interesant nume, nu? Aseară a citit chestia cu ghicitul şi mi-a povestit o păţanie de-a lui. Mi s-a părut interesantă şi l-am rugat să o adauge ca şi comentariu la materialul meu. „Nu”, zice, „pune-o tu, că ciripeşti altfel.” Discutam toate astea pe mess, că el e în Spania. Aşa că îi fac voia (şi pe a mea) şi spun povestea.

Zice că era cu un prieten într-un parc din Galaţi, înainte de a da examen la facultate. Era vară, erau emoţii, era tinereţe. S-a apropiat de ei o …”persoană rromă”. Avea „haisîţgîcescu” la ea. Amicul lui a acceptat afacerea. Când i-a venit rândul, fratele meu i-a spus: îţi dau nu un leu, ci zece lei, dacă-mi spui numai numele.

Ţiganca i-a luat palma, s-a concentrat cât a putut, s-a înverzit, s-a înroşit, s-a albăstrit, apoi şi-a revenit la culori normale, mai paşnice, şi a dat să plece. „Ei, chiar nu vrei cei zece lei?” a întrebat-o el. „Da’ ce fel de nume ai, mâncaţaş, de nu mă lasî sî îl zîc?!” Spuneam că îl cheamă Emanuel. Asta înseamnă „Dumnezeu este cu noi.” 

Nimeni nu poate vedea dincolo de Numele Domnului. În nici un caz duhurile de ghicire. Seamănă cu o exorcizare, întâmplarea asta, nu? Frate-meu poartă Numele Domnului.

Publicitate