Taina primilor paşi (5)

Aşa a început… Atunci a început… Încă de când prima minciună îndolia copilăria. În seara când plecam de la locul meu ca să alerg la vecinii care aveau televizor, ca să văd Mannix, iar acasă minţeam că am fost la repetiţia de cor. Mi-l îmaginez pe fiul risipitor. Eu făceam ca el, sau el ca mine?

Seara, când tăceri se aprind la focuri de tabără şi sufletul pare-n vacanţă, atunci… Într-o toamnă grea ca o femeie gata să nască, o toamnă rodnică şi rotundă, imediat înainte de ţipătul nou născutului. Atunci. Atunci când încep războaiele. Erau aşa de ţopăitori anii, că toate păreau de mâncare, mama, tata, fraţii, casa, toate păreau de mâncare. Aşa că am râs. „De ce râzi?” „Mă gândeam…” „Vreau anii, vreau maşina, vreau libertatea mea, vreau infinitul…!”
Carul cu boi nu era al meu, nici lampa de sub icoană.

Era o toamnă grea ca o femeie gata să nască. „De ce nu trece mai repede felul acesta de a iubi care nu-i decât o grămadă de nervi din care răsare arar o vorbă sau o privire mai altfel, un gest tandru sau doar umbra lui? De ce trebuie să car zi de zi apă de la fântână şi lacrimi de neputinţă şi mânie? Vreau altceva. Nu vreau legi, nu vreau tocmeli. Dacă e să doară să fiu, mai bine să doară. Şi e de preferat să doară pe alţii. M-am săturat.”
Iar lumea cu plăcerile ei şi cu nevoia ei de argaţi pândea. Întreba, consola, alinta şi pândea. Era o toamnă când se culegeau strugurii. Şi ei pândeau. Aşa, ca nişte lacrimi pe viţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: