De ce să nu vorbesc despre asta?

O zi de bucurie: Crăciunul! Sărbători fericite!
Dar cum să fac să ascund lacrima? Ideea că e foarte posibil ca să nu vă mai pot ura acelaşi lucru la anul, decât, poate, prin cărţile mele, nu e cea mai fericită idee… Spuneam nu de mult că voi povesti „în direct” viaţa şi… moartea mea. Dar nu ştiam atunci că despre viaţă nu voi mai avea multe de spus.

Am tăcut în ultimele luni, aşteptând să termin un tratament foarte greu (interferon) împotriva hepatitei c de care sufar, tratament care, aplicat peste paralizia evolutivă care mă reduce fizic de ani mulţi, m-a anulat pur şi simplu. Pe deasupra, în urma unui accident stupid, mi-am mai rupt şi meniscul, făcându-mi mişcarea aproape imposibilă.

Mă durea tăcerea asta, ca orice ignorare a prieteniei. Speram că se va termina şi că voi reuşi să mă mobilizez suficient, ca să revin. Dar… imediat ce l-am terminat, la controlul medical am aflat (asta de curând) că sufăr de cancer hepatic malign, că organismul meu este prea slăbit ca să mai poată suporta un alt tratament şi că… Sună ca o condamnare la moarte.

N-am decât un răspuns: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.”

***
toate lucrurile
ca oştirea cucerită de flori
lucrează parfum
aur smirnă şi tămâie
pentru naştere pentru înviere
pentru rămân
şi azi şi mâine şi-n veci
în braţele Pruncului

Dar mai am o veste: de data asta, de bine.

Ieri am primit cele două cărţi ieşite acum de sub tipar: „Trecerea prin icoană – partea întâi” şi „Îngerul cel mai scurt înspre mâine şi alte povestiti”. Cererea de achiziţionare se poate face aici.

16 răspunsuri la De ce să nu vorbesc despre asta?

  1. A.Dama spune:

    Felicitari si la cat mai multe tomuri!🙂

    La Multi Ani!

  2. A.Dama spune:

    Dragă Ionatane,

    Am râs cu poftă văzând că nu te dezminţi, indiferent care ar fi starea de sănătate… Umorul tău e sănătos tun şi cuvintele se joacă în nisip, mai ceva ca pruncii cei mai vioi.
    Nu-mi rămâne decât să zic în continuare la cât mai multe volume!🙂

  3. Mihai spune:

    Ionatan,
    Ma doare tragedia prin care treci. Ca unul care am acumulat in trupul meu mai multa suferinta decat pot intelege altii, marturisesc totusi ca nu pot intelege… Nu pot decat sa ma rog ca Domnul sa te intareasca si sa-ti dea biruinta, asa cum intelege El asta.

  4. monique spune:

    Nu am mult talent la a scrie cuvinte incurajatoare…
    Simt ca esti puternic si vei invinge lupta contra bolii.
    Nu-mi vine in minte acum decat sa-ti spun ca mai presus de orice e sa nu renunti la credinta !

  5. Mihai spune:

    Ionatane, privirea sus!
    Nu stiu de ce se intampla ce se intampla, dar stiu ca nimic nu e la intamplare sub soare. Dumnezeu, Bunul si milosul nostru Tata, nu lasa nimic la intamplare pentru cei ce-L iubesc.
    Scrie-mi, te rog, pe adresa personala ca nu mai gasesc adresa ta de e-mail. Am cateva informatii pentru tine.
    Si inca o data, privirea sus!

  6. Va doresc un an plin de binecuvantari in 2010!

  7. sami spune:

    Ca un iubitor de literatura crestina, imi esti foarte cunoscut,creatiile tale literare te-au asezat de mult in galeria marilor poeti crestini.
    Dumnezeu ne iubeste ,si fie ca voia lui sa o acceptam in viata noastra.
    Cu deosebita consideratie

  8. ionatan spune:

    Vă mulţumesc tuturor că-mi sunteţi alături. Nici nu ştiţi ce bine-mi face apropierea voastra. Vă mulţumesc.

  9. E spune:

    Ganduri bune si rugaciune din Cluj.

  10. eduard orasanu spune:

    Ciao!

    Draga Ionatan, m-ar interesa ultimile tale doua volume. In plus ma intereseaza si doua lucrari grafice semnate de tine (la alegerea ta). Spune-mi cum, cat si unde?

    Cu respect,

    Edi

    (De o luna sunt si eu tata)

  11. Brainerd spune:

    Frate Ionatan,
    Dumnezeu este cu dumneavoastra in mod evident. Nimeni nu ar putea sa infrunte suferinta cu atat optimism, si cu atata relaxare si liniste. Pacea Domnului Isus sa domneasca in launtrul dumneavoastra, ca sa fiti in continuare ca o cetate tare. Cred ca sunteti din braila nu? Am fost la colegiul biblic de acolo, intre anii 2000-2003, cand era odinioara colegiul. Domnul pe care Il slujiti, sa va poarte si in continuare. Cu drag

  12. […] Ioan l-am cunoscut cunoscut candva dupa multe rasarituri si apusuri de la linistirea apelor lui. Pe fratele Ioantan insa il cunosc, si vreau sa il mai cunosc inca, sa mai pot spune multa vreme ca il cunosc. Nu, nu […]

  13. miriama spune:

    Domnul sa iti fie Lumina si El sa iti lege aripa franta!

    Cu drag,
    Miriam (mamica)

  14. Radu P spune:

    Ionatan, ce multi prieteni ai! Si ce onorat sunt sa ma numar si eu printre prietenii tai…
    Cu drag, RADU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: