Singura suferinţă

lepros-2.jpgOare e bună suferinţa la ceva? Că de ţipat, toţi ţipăm, când ne doare. Şi ne doare mereu, de când ne naştem şi până murim ne tot doare câte ceva. Ba o măsea, ba oasele, ba sufletul, ba una, ba alta… ba orgoliul rănit! Fie că pierdem pe cineva drag, ori ne pierdem sănătatea, soţul, soţia, prietenul cel mai drag… o pierdere e o pierdere. Iar noi spunem că Dumnezeu e bun. Aşa credem şi aşa predicăm. Se împacă realitatea acestei vieţi cu crezul şi cu predicarea noastră, sau plutim undeva, într-o iluzie, într-o lume utopică şi de neacceptat minţilor mult prea realiste şi practice ale veacului pe care-l trăim?
Ştiţi, dragi prieteni, ce e lepra? Da, da, lepra! Păi e o boală, o boală urâtă, veţi spune. Ştiţi prin ce se caracterizează boala asta? Prin insensibilitatea la durere. Te tai la bărbierit şi nu simţi. Te raneşte piatra din pantof şi nu simţi. Te arzi când iei mâncarea de pe foc şi nu simţi. Interesant! veţi spune. Să nu te doară nimic…!?
Da, dar locul rănit se infectează fără să ştii, fără să simţi, ţesuturile suferă şi mor fără să-ţi dai seama, carnea se desprinde şi cade… Nu e mai bine să te doară, totuşi? “OK, la asta cu carnea şi cu lepra m-ai convins”, veţi spune, “dar ce facem cu suferinţele celelalte?” Pierderile de orice fel, boala fără leac, apărută din senin, foametea, războaiele, calamităţile, toate astea nu aduc suferinţe? O, da. Dar vorbeam deunăzi cu cineva despre alegeri…
A trece prin astfel de suferinţe cauzate de factori care nu depind de noi, ni se întâmplă adesea. De cele mai multe ori supravieţuim, într-un fel sau altul. Cum adică “într-un fel sau altul”? O operaţie chirurgicală e cu atât mai riscantă, cu cât e mai complexă. De multe ori nu se ştie cum va reacţiona organismul la ea… Suferinţa e operaţia pe care ne-o face un Chirurg cu totul excepţional, ca să ne cureţe de o boală cruntă: păcatul. Dar rezultatul depinde de răspunsul nostru. Fie vom rămâne cu cicatrice, dar vom trăi, fie vom muri cu cicatrice cu tot. Chirurgul Îşi ştie meseria. Noi ştim a alege?
“Deci supravieţuim vii, sau supravieţuim… morţi? Cum vine asta?” veţi întreba. La un moment dat apostolul Pavel afirmă: “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară”, adica trăiam, dar eram morţi… Faceţi un test: încercaţi să faceţi ceva ce v-aţi dorit mereu să faceţi, aţi încercat mereu, dar n-aţi reuşit niciodată. Să vă lăsaţi de vreun viciu, sau să vă cereţi iertare când sunteţi acuzat, dar vă consideraţi nevinovat… Nu veţi reuşi nici de data asta. De ce? Aţi văzut vreun mort dansând? Tare ar face-o dacă ar fi viu! Dar nu mai poate, nu mai are cum… E mort! Trupurile moarte, le mănâncă pământul. Sufletele moarte le mănâncă păcatul. Aia da, suferinţă! Singura cu adevărat suferinţă…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: