Spuneam la un moment dat că ştiu pe cineva care „s-a despocăit” (de parcă tare se pocăise!) când a văzut scena martiriului creştinilor în arena romană, din filmul „Quo vadis”, turnat după cartea cu acelaşi nume a lui Henryk Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1905.
Da, scena asta e de natură să trezească multe întrebări. Şi e numai una de film. Dar dacă ar fi ceva real şi posibil, mai mult, dacă ţi-ar deveni mod de viaţă? Ca seara dinaintea nopţii, sau, de ce nu, ca zorii unei noi zile?
Privind-o, m-am întrebat înfrigurat cine suntem noi, cine sunt eu, cine sunt cei din public, cine sunt leii…
Mă întreb care „leu” l-a mâncat pe profesorul de aici şi mă întreb care „leu” mă mănâncă pe mine? Ştiţi ce e frumos? Că ne putem alege leii!
Eşti spectator? Străbaţi în pas de vulg şi „panem et circenses” o lume căsăpită de rumoarea urii şi mizeriei, a instinctelor dezlănţuite? Leii nu ajunge-vor la tine, că îi adăposteşti şi le dai hrana.
Oare care dintre cei de acolo erau ortodocşi? Care erau neoprotestanţi? Care erau catolici, grecocatolici, luterani…? Că în arenă erau numai creştini şi lei.
Probabil stăteau în tribună…, lângă tribunii lor?
Eşti creştin? Care leu te mănâncă pe tine?
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Jurnalul scrierii iubirii 
fii sigur ca leii de acum sunt mai multi si mai rai decat atunci…ce este mai rau sa mori martir plin de curaj si credinta sau sa mori lipsit de orice speranta?Noi suntem proprii nostrii lei noi ne mancam singuri sufletul si tot noi suntem spectatorii …ne lipsim de libertatea pe care ne-o da dumnezeu si ne inrobim singuri ne lipsim de orice este frumos si ne inrobim inauntrul nostru instrainandu-ne unii de altii si traind in singuratati greu de imaginat iar cand nu mai suportam…dam drumul leului nostru sa ne sfasie …dar cei mai puternici tin bine leul din ei ferecat cu o funie care este impletita in TREI nu e usor dar nici imposibil….
Lei au fost mereu, numai arealul lur s-a extins…
Frumos spus, dar dacă noi suntem şi leii şi spectatorii, creştinii unde sunt? A, în Hristos!
Aşadar, oameni buni, să ne păzim leii…
m-au trecut fiorii! Chiar astazi dimineata citeam coloseni 3 si ma gandeam la faptul ca crestinii de astazi, asa-zisi crestini, multimi mari dintre ei sunt niste vrajmasi ai crucii Lui de fapt, oameni care se ingrijesc de pantecele lor si nu cauta sfintirea prin Cuvantul Sau.
Cred ca o prigoana ar arata care este Biserica lui Hristos! Ma intreb cum arata Biserica aceasta? e schingiuita?
Cred ca e un impuls pentru noi sa traim crestinismul asa cum ne este lasat in Scripturi.
Dragul meu prieten, eu cred că Dumnezeu ştie ca face: fiecare are parte de prigoana lui, care fie îl lipeşte de Hristos cu adevărat, fie îl îndepărtează. Leii nu îi pot speria decât pe cei ce nu se ascund bine în El. Da, ne dau fiori, ne îngrozesc, uneori, ne chinuiesc, ne pot lua viaţa, dar întotdeauna vor fi lei stăini, care nu vor merge cu noi mai departe, în Hristos…
Buna cercetare. Acestia sunt inaintasii nostri ai celor nascuti din nou, erau ridiculizati si badjocoriti, la fel cum suntem si noi astazi din cand in cand. Oare cati mai au taria pe care acestia o aveau?
Ma intreb cu privire la cultele istorice, care increstineaza oameni fara sa intrebe pe cel in cauza sau sa vorbeasca de implicatiile si responsabilitatile credintei.De aceea sunt atatia care isi spun crestini, dar sunt asa de neinformati, sau atat de rataciti in superstitii si invataturi extrabiblice, ca nici ei intre ei nu se inteleg, dar fac front comun la o adica din spirit de politica religioasa, insa nu au cunostinta reala de Dumnezeu.
Ce am facut din crestinism.. El a fost miscarea istoriei! Cad vre-o data un numar de urmasi ai „cuiva” au putut fi atat de consacrati ca acesti oameni lui Hristos? Era clar ca se traia o minune a nasterii din nou. Si astazi sunt martiri, prin tarile arabe, china, africa si unii prin tarile super dezvoltate, acestia se lupta cu fratii mincinosi si cu lupii in piele de oaie, adeptii lui Mamona (banii), etc.
Doamne trezeste-ne din nou!
Poate porni o trezire de-aici? Da, Hristos nu a fost şi nu e o religie.
El e în noi nădejdea slavei. Religiile nu dau nicicui nădejdea slavei. Dau o icoană a ei… iar oamenii se bat adeseori, fiecare pentru icoana lui . Ca mulţimile adunate la „izvoarele tămăduirii”. sau la mai ştiu eu ce maglavite minuni.
Dacă Dumnezeu conduce istoria, atunci creştinismul este laţul inefabil al „tractării” divine.
Mulţi mor pentru icoanele lor… Putem să-i numim pe aceştia „martiri ai lui Hristos”?
Doamne, trezeşte-ne!
[…] test al adevaratei credinte (+12) Am vazut acest clip la Ionatan pe blog si chiar m-a cercetat acele imagini. Previn ca sunt scene […]
PE MINE NU MA MANANCA NICI UN LEU!!! „Potrivnicul vostru diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (Petru I, capitolul 5, versetul 8) De teama cad multi. Sa nu se teama nimeni! Cine se teme, nu e crestin si nu are credinta „Iar cel ce se îndoieşte, (…) , se osândeşte, fiindcă n-a fost din credinţă.” (Romani 14.23) Pe cine mananca leul? Pe cei care se ridica, care se tem si fug. Se vede limpede ca leii nu-i ataca pe cei tari in credinta! Eu nu cred ca asa mureau crestinii!!! E un film si prezinta eronat realitatea! Crestinii mureau in credinta, ca Sfatul Stefan: „Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi a zis: Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu ! Iar ei, strigând cu glas mare, şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui. Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul. Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu ! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta ! Şi zicând acestea, a murit.” (Fapte 7.55-60) IATA ASA MOARE UN CRESTIN! nu ca in film. Filmul se vrea crestin, dar e de fapt anticrestin si satanist, inoculand modelul posibilei si asa zisei voastre „mantuiri” prin „exemplul” ce-l ofera. E o marsavie, o lucrare fatisa asa cum se pricepe binecunoscutul dusman al crestinilor, diavolul. Crestinii nu mor luand-o la fuga din fata leului. Daniel proorocul a fost aruncat in groapa cu lei si nu a fost vatamat cu ceva. Chiar regele care l-a aruncat in groapa cu lei i-a zis:”Dumnezeul tau pe care tu Il cinstesti fara incetare, Acela te va scapa!” Si asa a fost.
Cartea dupa care e facut filmul, e total pe langa. N-am citit cartea, doar un fragment din care am inteles ce fel de scriitor este Sienkiewicz. In acel fragment era vorba de Sf. Petru care fugea din Roma zicand ceva de genu: Doamne Tu mie mi i-ai dat (referindu-se la crestinii martiri care au ramas in Roma sa moara pentru credinta lor), eu Tie ti dau inapoi. N-am citit mai mult. Nu stiu daca in carte s-a intors Petru sa moara impreuna cu ei. Dar ce stiu e ca in traditia orala a bisericii se spune ceva asemanator. Ca Sf. Petru fugea de prigoana cruda dusa impotriva crestinilor si pe cand fugea el s-a intalnit cu Iisus care mergea spre Roma. Si Petru L-a intrebat Unde te duci Doamne? Iar El i-a zis: Sa ma rastignesc a doua oara. Atunci Pentru a inteles dojana si mustrat de constiinta s-a dus si a murit pentru Domnul, pentru ca Il iubea. Nu stiu daca zic bine, sa ma corecteze vreun preot daca am gresit cu ceva. Cineva care stie mai bine.
Deci asta va e cartea, si asta va e filmul.
N-am citit comentariile nimanui si nici nu ma intereseaza.
Si intrebarea: „Care leu te mananca pe tine?” e total nepotrivita! Pe crestin nu-l mananca nici un leu. Asa trebuie sa fie un crestin!
Mai mult gandul ca ne putem alege leul (pacatul) care ne mananca parca vine direct din gura lu dracu’ si a nimanui altcuiva.
Aveti grija ca diavolul e tatal minciunii, el vine sa insele si sa piarda. Nu va incredeti in tot aflati. Strecurati prin ciurul mintilor voastre ce auziti! Ca sunteti oameni si aveti minte si deaia o aveti ca sa ganditi cu ea. Si „nu tot ce zboara se mananca.”
Atat am avut de zis. „Mantuirea presupune si o fata sociala” parintele Arsenie Boca o zis si deaia m-am gasit si io sa postez aici un comentariu. PENTRU CA AM CEVA DE ZIS.
Doamne ajuta!
Amin!
Mă bucură comentariul tău, dragă Dragoş. Off, ce mă speriasem! Nici nu ştiam ce să fac, de atâţia lei! Adică de toţi banii!
Mă bucur că mai sunt sfinţi şi neînfricaţi pe lumea asta, nu ca bietul Petru care era să se înece de frică şi îndoială…
Sper totuşi că nu confunzi leii de acolo cu „potrivnicul vostru diavolul”. Sunt arene unde şi dacă stai şi dacă fugi, creştin te numeşti. Dar mai sunt tribunele unde leii nu ajung, pe când potrivnicul înghite tot.
Cât despre laureaţii premiului Nobel, cred că te-ai născut prea târziu. Prea târziu pentru premiu, prea târziu pentru juriu…
Leu nou ma mananca pe mine, ca ala vechi…
Eşti cineva, dacă ai reuşit să le ţii minte culoarea leilor tăi!
De obicei, dacă te-a halit unul… altul mama nu mai face…
superb! ne-ai dat de macinat ratiunii noastre… 😀
Îţi mulţumesc. Da întâi m-a măcinat pe mine. M-a măcinat şi am rămas aşa…
[…] va fi cazul să mai aduc ceva lei din “Quo vadis” ca să mai sui pe wordpress (atunci am ajuns şi eu mai sus, dar nu-mi fac bine […]
[…] asistat aici şi aici la secvenţe din filmul Quo vadis în care erau prezentate clipele martirizării […]
mi-a recomandat si mie acest film cineva. parerea mea este ca acest film are „perle” atat pentru satanisti cat si pentru crestini si asta este si scopul lui sa reuseasca sa adune la un loc ambele categorii. esenta filmului se concentreaza pe un firav echilibru intre bine si rau, astfel incat cei slabi in credinta nu pot sesiza concret de unde incepe binele sau deopotriva raul. de aici gandesc ca este reiese si titlul „quo vadis”.
in concluzie, eu nu as recomanda filmul acesta celor care cauta sa se intareasca in credinta.
Doamne ajuta ! Amin !
De acord cu tine, dragă Valentin, dar numai dacă acceptăm că sataniştii sunt leii… 🙂 sau invers (că leii sunt satanişti). În rest rămân la părerea mea: că esenţa tririi şi jertfei creştine este surpinsă în mod magnific în carte. Filmul o povesteşte doar. A propos, ai citit cartea?
Articolul acesta m-a inspirtat pe mine pe 31 ianuarie 2008 sa fac un articol si acum am facut iaras unul cu acelas film. Acum cand am revazut articolul tau mi-au placut intrebarile tale:
„Oare care dintre cei de acolo erau ortodocşi? Care erau neoprotestanţi? Care erau catolici, grecocatolici, luterani…? Că în arenă erau numai creştini şi lei.” Si la Dumnezeu vor fi tot doua categorii, crestini si necrestini. Domnul sa ne ajute sa fim crestini cel putin atat de dedicati cat erau aceia din arena!
Chiar daca pare ca cer mult, asa ar trebui sa fie rugaciunile noastre, spre asta sa aspiram.
Frumos articol
Păi, hai să ne sinconizăm cumva şi să încercăm să scriem cam despre aceleaşi subiecte, poate că unii dintre cititorii noţtri vor pricepe totuşi ceva… 🙂 Măcar de ce facem bloguri!
[…] Dimineaţă îmi amintesc un text marca Ionatan. […]