Pe dealuri cu Domnul în seri de uitări,
Cu anii departe ca nişte năluci,
Cu ape nestinse în ochi de atunci
Şi vatra iubirii curgând înspre mări,
Pe dealuri cu Domnul, senin orizont
Cu roua-nvierii pe degete lungi
Şi pâinea iubirii pe care o frângi,
Ca-n vânturi corăbii albindu-se-n port.
Pe dealuri cu Domnul, aşa e de-acum,
Canina durere în laţul ei stă,
Nu muşcă, nu ţipă, la om nu se dă,
Pe dealuri, deasupra de lumea de fum…
Şi-o clipă de Crist înviat m-a-nsutit
Mii şi mii de arpegii peste dealuri arzând
De o albă clipire întru care pătrund
Ca şi văzul de aur întru-n ochi neciobit.
jurnalul scrierii iubirii
VĂ MULŢUMESC!
Jurnalul scrierii iubirii 
… ” departe de lumea de fum „…. si mie mie drag sa ma plimb pe dealurile Domnului, departe detoate… dar mai am treaba, mai vin, ma hodinesc, iar plea, si, totusi, numai gandul ca dealurile exista si imi dau putere, ma tine inca in picioare…
felicitari si respecte,
Sibilla
Da, SIBILLA, nu toată lumea e „pusă deoparte” ca mine… Scrisul e treaba mea, în el alerg şi în el mă odihnesc. Tot el este şi geografia mea, cu dealuri, ape şi câmpii pe care îmi place să mă plimb cu Domnul…
si sa te dai in leagan pe umarul Lui 🙂
Dacă n-ar fi leagăn,. n-am fi copii
Şi uneori nici n-am plânge…
Ce bine că la El a se da huţa îi
A se frânge! 🙂
Chiar ingerii se uita cu uimire
Ai revarsat iubire, un cer de bucurii!
M-ai imbracat cu viata TA spre nemurire
Belsug de rod al suferintei TALE
Cantari de biruinta si dor de vesnicii.
Şi cum să nu-mi iau crucea şi să nu-nşir un drum
De lacrimi şi nădejde pe unde voi fi dus..?
Când creşte valul mării, eu nu mai văd acum
Decât un pas de slavă plutind: este Isus!
Cu toata bucuria Il voi urma pe Domnul
E Rascumparatorul si Salvatorul meu,
Izvor de bunatate si munti de indurare
Si Pace, Frumusete, Iubire, DUMNEZEU!
Şi din adâncul slavei, din înălţimea ei,
S-a coborât să poată pe mine-a mă sui
În dudu-n care micul Zaheu punea temei
Aflând că din iubire se va alcătui.
Ca si Zacheu sunt Doamne, si eu sunt pacatos
Nu am vreo vredicie -nainte sa-Ti pot sta
Intreaga mea speranta in care-mi pun temei
E calda Ta privire si mantuirea TA..
Ce limpede e cerul, văzut prin crengi de dud
Şi calea dinsprea care aştept pe Domnul meu…
Omizile luminii coroanele-şi ascund
Ca de un har ce plouă din sfântul alizeu.
Se bucura tot cerul, privind prin crengi de dud
Sa fie-o licarire de dor spre Dumnezeu…
Si infloreste viata spre zari de inceput
Caci a venit IUBIREA aici, pe drumul meu.
Şi ca de bucurie alunecând prin crengi,
Ca raza, mântuirea se dezvelea pe noi…
Găsiţi ca o-ntrebare pe care o-nţelegi
Ne dăm înduioşării al dudului altoi.
Multumesc mult.
Ma bucur de ideia de a gasi un loc de unde Il pot vedea mai bine pe Domnul…Fie sa caut mereu asa si sa-L ascult.
Aşa să ne ajute Domnul pe toţi, Elisabeta. Şi eu îţi mulţumesc şi te mai invit la asemenea dialoguri versificate ori de câte ori vei avea plăcerea.
„Sa cunoastem, sa cautam sa cunoastem pe Domnul! Caci El se iveste ca zorile diminetii…”