Feşele

nor1a.jpg

Zile de vară glisate trist şi monoton pe sufletul încovoiat. Caut ceva de mâncare în aşteptarea asta, singura stare înfoiată din ultima vreme. Sunt ca cineva care a pierdut ceva la care nu ştia dacă ţinea cu adevărat, poate ceva dureros, dar atât de personal, că a lăsat un loc gol acolo unde greu mai pui ceva la loc. Numai Dumnezeu mai poate umple griul cerului rămas neacoperit. Poate că altundeva plouă, poate că acolo cresc ierburi şi pomi, acolo poţi vorbi deschis despre relief. Aici numai ţânţarii mai bâzâie şi înţeapă… Te scarpini până dă sângele şi se face rană urâtă, de te întreabă vecinii ce ai păţit la picior.
Nu vreau să pierd aţa cu care am legat feşele. Dacă o pierd şi pe ea, chiar ca am trăit degeaba. Cormoranii scormonesc în baltă după peşte. Nu vor să piardă balta. Dacă nu mă credeţi, pierdeţi-vă minţile. Eu am feşele astea despre care ştiu cât de feşe pot fi. Opresc sângerarea rănii de la picior… Şi zilele explodează, unele, altele doar fâsâie pe lângă mine, ca nişte aşteptări ale unui anotimp mai colorat. Au mai rămas feşele. Şi rana de la picior, care uneori doare… Uneori.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: