În nici un caz nu mi s-a dat să blogăresc

Dacă mi s-a dat a spune ceva, în nici un caz nu mi s-a dat să blogăresc. Să scriu poezii, da. Poate şi altceva. Dar nu să blogăresc. Adică să mă leg de ceva ce vă interesează şi să fac să vă intereseze şi mai tare.
Nu sunt vechi pe wordpress. Nici nu ştiu încă mai mult decât strictul necesar din ce se oferă aici şi cum îmi pot însuşi eu toate instrumentele astea. Şi nici nu cred că am mare nevoie.

Descopăr o lume a unei concurenţe acerbe pentru o poziţie bună în top, pentru mai multe clickuri, pentru autority pe Technorati sau mai ştiu eu unde. Nu contează valoarea, ci cum poţi manevra mai eficient tendinţa umană către spectaculos şi fantasme (fantasmagorii?) de tot felul. Nu contează ce spui, aproape că nici cum spui, doar să o faci şi să oferi altora ce cred ei că au nevoie. Foarte puţini au într-adevăr ceva de spus şi merită citiţi.

Era cât pe-ci să fiu prins de iureşul de pe wordpress. Să mă las muşcat de hidra de aici. Să recurg la tot felul de şmecherii ca să mă bag în faţă. În faţa cui? Că parcă mă interesa Faţa Domnului…
Primul pas l-am făcut cu pozele: „Stii, îţi trebuie poze, ca să fii căutat.” mi s-a spus. Şi am căutat eu poze. Nu spun că e rău să pun poze, uneori ajută textului. Dar pierdeam mult timp căutându-le. Poate că nici asta nu e rău, că pe lângă poze mai dai de o sumedenie de alte lucruri folositoare. Cum ar fi idei pentru eventuale viitoare postări. Dar…

În nici un caz nu mi s-a dat să blogăresc.

Publicitate