Tinerii artişti şi Adunarea

Întotdeauna am considerat ca a-ţi face şi a-ţi păstra prieteni nu este un lucru de neglijat. Mai ales în condiţiile în care nevoia de prieteni vine ca un imperativ, aceştia suplinind lipsa dragostei şi a înţelegerii de care tot omul are nevoie.
Iar când această lipsă se manifestă ca absenţă a unui jalon necesar, ca o absenţă de punct cardinal, ca o acută nevoie de confruntare cu obiectivitatea unor „păţiţi” care pot da şi eventual, accepta sfaturi şi soluţii, mai ales în situaţia unui artist, zonă în care prieteni adevaraţi găsesti greu, dacă găseşti, atunci ea, lipsa, doare tare…

Cunosc mulţi tineri se simt chemaţi la a face ceva deosebit, iar unii chiar sunt… În cazul meu, Dumnezeu mi-a oferit şansa de a mă întoarce în Adunare, după ce am cunoscut adâncimile murdare ale lumii artistice imorale şi acaparatoare, hotărât să înfrunt orice snobism sau prejudecată culturală, acolo unde îmi era locul: între copiii Săi. Şi mai mult: hotărât să-mi găsesc prieteni artişti, sau cu preocupări asemănătoare cu ale mele. Am avut harul să-i găsesc. Acum este grupul de literatură de pe Internet, Cuvinte la Schimb… Dar cea mai arzătoare dorinţă era aceea de a feri pe tinerii credincioşi de a-şi murdări fiinţele şi talentele prin speluncile lumii, împreună cu tot felul de „artişti” dubioşi, prin „cenacluri literare” care mai de care mai seducătoare, mânaţi de pasiunea pentru scris, cum fusesem eu… Sper că am reuşit să ofer o soluţie…

Dar ce facem cu problema care trenează în cele mai multe dintre adunările noastre, fiindcă acolo au aceşti tineri primele contacte cu „gustul public”. Cine formează şi îndrumă pe mulţi dintre liderii noştri, care ştiu Biblie din belşug, dar cu literatura şi psihologia sunt la pământ? Şi, mai ales, cine îi obligă să stabilească norme, acolo unde nu se pricep? Cine îi obligă să aprecieze cine e poet, sau sculptor, sau pictor, şi ce e aceea o poezie? Oare şi-ar pierde autoritatea, dacă şi-ar recunoaşte onest incompetenţa? Pe cine păcălesc astfel de oameni? Şi până când cultura evanghelică va fi nu marginalizată, ci la margine, din cauza lor? Ca să nu mai vorbesc de sufletele tinere, descrise mai sus, care se pierd…

Mi-am dorit şi îmi doresc prieteni. Dar doresc mai mult să fiu prietenul Domnului, iar El a spus : „Voi sunteţi prietenii mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu… ca să vă iubiţi unii pe alţii”.
Unde este iubirea, când anulăm pe alţii doar ca să ne vedem noi? Eu aşa gândeam atunci şi aşa gândesc şi acum… Dumneavoastră, nu?

Publicitate