Trei trădări

peter-denial1.jpgVor miji zorile peste cetate. Întâi vor albi zidurile prăfuite, apoi partea de sub ele a curţii. Când vine ziua, e mai bine. E mai mică frica. El spunea că nu trebuie să ne mai fie frică. Dar atunci era cu noi. Acum, ce vom face? Bine măcar că am o meserie. A oprit furtuna cu o vorbă. Nu-i uşor pe mare… De mai mult de trei ani Îl urmez. Sau de mai puţin…? Parcă a trecut o veşnicie. Şi vine alta… El nu ne mai poate sfătui. Va trebui sa ne gândim serios încotro ne îndreptăm. Dar am promis că nu-mi va fi frică şi nici nu-mi e. Nici nu mi-e frică, n-are cine să mă recunoască aici…
E mai bine lângă foc, e mai cald. Bine că-şi văd toţi de gândurile lor. Ce pot gândi atât de încordaţi, toti oamenii ăştia? Dar ce mă interesează pe mine…? Ce chip îngrozitor crează flacăra! E bine, m-am încălzit. Să nu mai privesc în foc. Şi nişte ochi care mă privesc fix… O gură care vrea să spună ceva… Nu trebuie să mai privesc în foc. Am acţionat aşa de pripit, când L-am urmat aici… Dar Îl iubesc! „Simone, mă iubeşti tu?” Trebuia să-L apere cineva. Bineînţeles, toate la timpul lor. Vîzând şi făcând…
Ce urât e chipul pe care îl deseneaza focul! Cred că şi seamănă cu cineva… pe care parcă l-am mai văzut. Când voi pleca de aici mă voi întoarce la mrejele mele. Apa e mai curată, când o priveşti… Da! Acolo am văzut asta! În apă, când era să mă scufund şi El m-a apucat de mână. „Puţin credinciosule…”, mi-a zis. Eu mă uitasem doar o clipă pe unde mergeam şi am văzut asta în apă. Eu…? Chipul meu…? Nu! Nu sunt eu acela! E o iluzie, adesea focul naşte fantasme. Ce-o mai fi vrând femeia asta cu mine? Mă trage de haină şi spune, şi spune… Exact acum când eram cât pe cale să aflu cu cine seamănă chipul desenat de foc! Când voia să-mi spună ceva important…
Ce vrei, femeie? Nu, nu sunt eu, n-am cum să fiu eu cel oglindit de apa… de focul ăsta! Eu, nebun? Prea smintit, să fi umblat cu El? Nu-i adevărat, nu sunt…!

* * *
Ar trebui să plec de aici, m-am expus destul. Nici măcar nu ştiu dacă se mai poate face ceva. Şi era aşa de bine, când încă eram împreună! N-a fost de acord să facem trei colibe. Dacă ar fi fost, n-am fi ajuns aici. Timpul stătuse ca bătut în cuie… Ca bătut în cuie… Bătut în cuie… Bătut… în cuie… Toate se leagă şi se dezleagă, iar eu nu le mai pot da de capăt. Dacă or să-L omoare?
Dacă or să-L omoare, ar fi mai înţelept din partea mea să părăsesc locul ăsta. Ca şobolanii, când corabia se scufundă? Nu, nu sunt un laş! Să mă duc la pescuit, acasă, oriunde… Nu, acasă nu, acolo mă vor căuta mai întâi, dacă se extinde ancheta. Îmi amintesc cum ne-a promis că nu ne va lăsa singuri. El era aşa de bun! Acum Îl interoghează, sunt atâţia soldaţi care Îl bat… Ce vor să scoată de la El? Dacă ne denunţă pe toţi? Eu voi fi următorul… Dar nu, El tace. Tace mereu…”ca un miel pe care-l duci la tăiere şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund”. Am învatat asta de copil. Hai, că nu mai e de mine aici. Bine ar fi dacă piatra zidurilor ăstora s-ar pune între mine şi toate astea. Dar… eu sunt Piatra! Stânca!
Hi! Ce fel de piatră? Şi totuşi, El mi-a spus Petru, şi nu se poate să nu fie aşa…, cumva transcendental, poate duhovnicesc, pentru că eu voi pleca repede de aici. Eu sunt din carne şi oase, iar bicele romane au plumbi. Poate ca El nici nu le simte, dar eu… Ba da, ba da, le simte, oricât de departe aş fi, tot aş vedea că Îl doare, că suferă fără o vorbă, fără un scâncet.
Să fi fost eu acolo, în locul Lui, că aşa ar fi trebuit…, numai că trebuie să plec, şi încă repede, până nu prind de veste aprozii. Auzi, Petru! Nu, nu e aşa. Eu tremur. Piatra nu tremură… Mi-e frig, sau mi-e frică? Nu-i decât un tremur nervos. Dar piatra nu tremură! Deci nu sunt încă Petru, acela… Nu sunt eu acela! Daca aş fi fost…

* * *

De ce m-or fi privind toţi aşa de ciudat? S-au şi îndepărtat de mine, de parcă s-ar feri. La urma urmei, eu ar trebui să mă feresc. Cel mai interesat de persoana mea pare a fi cel caruia i-am taiat urechea, în grădină. Cred că el e, era destulă lumină ca să-i pot recunoaşte capul mare şi faţa spână… Da, el e, vărul lui Malthus, aprodul. Aşa i-a trebuit, dacă ne-a atacat… Oh, bine că nu era totuşi atâta lumină încât să mă recunoască şi el pe mine! Iar Domnul l-a vindecat! Ar fi putut măcar atunci să vadă, vulpile alea de noapte, ce fel de om era El.
Dar dacă-şi va aminti, până la urmă, de unde mă ştie? Nu sunt nici eu uşor de confundat. Să mă judece şi pe mine, să mă interogheze, să mă închidă… Să mă bată… Ce-oi fi cautând eu aici? Toţi mă privesc de parcă ar privi un şarpe. Iar Domnul meu e în mâinile lor şi vor să-L omoare. Ziua e spre răsărit, iată că noaptea aproape a trecut. Va trebui să mă mişc repede, să adun mulţimile. Pe toti vindecaţii, pe toti înviaţii, pe toţi cei pe care i-a hrănit, pe toţi, pe toţi… Nu se poate să nu vină în apărarea binefăcătorului lor, a Învătătorului…
Voi organiza o răsmeriţă pe cinste, ni se vor alatura iloţii, toţi partizanii lui Baraba cel închis, toţi duşmanii romanilor şi ai lui Irod, iar eu îi voi conduce. Eu sunt cel mai în măsură să-i conduc, şi-L vom salva… Vine spre mine, m-a recunoscut, cine va mai organiza toate astea? Ce spui? Ce spuneti? Cine, eu…?! Nu! Vă jur că nu! Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă eu… Nu, nu-L cunosc! Nu L-am mai văzut…Cine este? Cine este omul acela? Acesta? Cine este Omul Acesta? Eu nu-L cunosc pe Omul Acesta! Oh, ce spaimă am tras! O clipă am crezut că nu-i voi putea potoli. Era totuşi vorba despre pielea mea. Cât despre El, Şi-a făcut-o singur. Eu I-am spus… Dar, în sfârşit, se face ziuă. Acum plec să adun lumea, pe toţi, pe toţi, trebuie să actionez, trebuie să fac ceva ca să-L salvez…
Cântă cocoşii. Zorii sosesc. Ce frumos poate fi uneori cântecul cocoşului! Cântă cocoşul… E cocoşul… Dar Te voi salva, Doamne! De ce mă priveşti aşa? Te voi salva, trebuia să o fac, nu? Trebuia… Cine alerga acum după ajutor? Spune… Spune- mi ceva, spune-mi că da, spune-mi, Doamne!
Cântă cocoşul… Chipul din flacără apare iar. Poate ca n-a disparut niciodată… Din cauza lui nu Te mai pot vedea? Acuma ştiu, e chipul meu dezgustător… Şi în mare era să mă duc, privind la el… Eu sunt acela! Iartă-mă, Doamne, eu sunt, eu sunt, Petru, ucenicul Tău, Petru! Hei, nu mă mai aude nimeni? Heeei! Heieieieiii… Eu… sunt…acela…!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: