Ieri, cu ajutorul Domnului, am ajuns la munte, la Făgăraş. Nu, nu în vacanţă. Trebuia să dau BT pentru „Iertare pentru ghimpi”. Şi doream să revăd un prieten vechi. Un om pe care nu l-am văzut de aproape 15 ani.
Dacă nu se întâmplă nimic deosebit, până la sfârşitul acestei luni, voi fi în măsură să mulţumesc Domnului pentru apariţia celei de-a şasea cărţi de poezie creştină.
Am gândit-o şi pe a şaptea. Dar voi mai trăi să o văd? Dacă Domnul îmi va da zile, va apărea la anul. Se va chema „Cartea de odihnă” şi va aduna cele mai frumoase poezii apărute în cele şase cărţi dinaintea ei. Rugaţi-vă Domnului împreună cu mine pentru proiectul ăsta… Mulţumesc.
Domnul sa te ajute si sa iti dea putere. Imi plac foarte mult poeziile postate pe blog.
Si mie imi place sa scriu poezii,printre altele….dar nu am mai scris de ceva timp una.
Mulţumesc, Biana… Da, să scrii este, uneori, o plăcere. Atunci scrii ca şi cum ai mânca o prăjitură. Alteori poezia e ca aerul. Nu poţi trăi dacă nu respiri…