Ce mă motivează să scriu poezie religioasă

Continuare de aici

Aici nu este vorba despre motivaţie. Fiindcă, aşa cum am mai spus, a fi poet în general şi poet evanghelic în special, este o situaţie tare frustrantă, atâta timp cât te plasezi între ignoranţa culturală a multora dintre fraţii tăi şi împotrivirea din partea culturii majoritare. Deci nu eventualele avantaje materiale, ori mai ştiu eu ce glorie personală mă animă, pentru a scrie poezie religioasă de factură evanghelică.

Este vorba despre însăşi fiinţa mea. Nu aş putea scrie altfel, decât ca un creştin evanghelic, fiindcă aşa simt şi aşa trăiesc. Ca un om mort… ca unul în locul căruia trăieşte Hristos. Dacă poezia e felul meu de a spune, felul meu de a fi este Hristos. Şi atâta bogăţie de inspiraţie, şi atâta nemargine de înţelegere oferă El, că de multe ori cuvintele poeziei mele nu mai ştiu pe unde s-o ia, de atâta strălucire.

Da, poezia mea poate fi identificată cu termenul general şi mai – să-i zic aşa – tolerant, de poezie religioasă. Dar „religia” asta a mea are o anumită culoare, culoarea sângelui lui Hristos, şi o anumită greutate, pe cea a crucii Sale, şi chiar un anumit fel de zbor: zborul morţii şi al învierii Lui. Nimic nu mă poate desprinde de dragostea lui Hristos, nici una din prea multele seducţii ale vieţii, sau necazuri ale ei, care ar putea face obiectul unei poezii separate de Hristos.

Dacă să spunem că aş scrie poezie de dragoste, chiar şi aceasta ar ieşi din iubirea care mă inundă dincolo de oricare alt sentiment, din sufletul meu creştin. De aceea pledez cu putere pentru ideea că un creştin în care trăieşte Hristos îşi poate scrie orice fel de sentiment, fără să cadă în vulgaritate, poate scrie poezie de dragoste pentru persoana iubită, fără să cadă în erotism…

De fapt există o motivaţie: prea plinul gândirii şi al sentimentelor a fost întotdeauna promotorul pentru cele mai frumoase poezii scrise, ori numai trăite. Dar când acest prea plin e stăpânit şi condus de Hristos, când se închină Lui, atunci motivul devine veşnicia. Şi nici nu mai e un motiv: e un fel de viaţă.

Anunțuri

3 Responses to Ce mă motivează să scriu poezie religioasă

  1. sfinx667 spune:

    poesiile tale sunt felul tau de a-i multumii lui Dumnezeu, pentru… TOT;
    ” Frica de a suferi e mai rea decat suferinta insasi. Nici o inima n-a suferit cand a plecat in cautarea visurilor sale, fiindca orice clipa de cautare e o clipa de intalnire cu Dumnezeu si cu vesnicia . „… si daca iubirea o gasim in noi, inseamna ca Dumnezeu in noi salasuieste…
    desigur cei ca mine cauta mereu raspunsuri, iar cei ca tine ne vor invata , prin versuri de lumina a gasi Calea… si, cu voia Lui vom reusi…
    felicitari si mult succes, respecte,
    SIBILLA

  2. ionatan spune:

    Calea Se arată mereu acolo unde e dorinţa siceră de a O găsi… Domnul Isus a spus despre Sine: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Altă Cale nu ştim a arăta eu şi cei ca mine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: