Pe cine minţim?

Îl (o) iubesc aşa de tare, că nu merită să afle asta… „Asta” fiind adevărul despre ceva ce, desigur, îl (o) priveşte personal… Sau: „De ce să ştie adevărul? I-ar face mai mult rău!” De câte ori nu se încearcă mascarea sau colorarea unei realităţi care deranjează (in primul rând pe noi) folosind justificări de genul celor de mai sus? Ne închipuim că un instrument rău poate sluji o cauză bună… Ca şi cum am putea înălţa o casă folosind buldozerul. Sau o bombă…

Nu ştiu cât rău sau bine poate face o minciună spusă de noi, altora. Nu vom fi niciodată în stare să cuantificăm efectele ei în ceilalţi. Poate că respectivii, mergând pe minciuna noastră, vor prinde un loz câştigător, fiindcă ei Îl iubesc pe Dumnezeu. Şi „toate lucrurile lucrează împreună spre binele” lor, conform Scripturii. Dar preţul e dureros pentru noi, mincinoşii, tot conform Scripturii. „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8).

Nu ei au minţit, ci noi. Pentru ei minciuna noastră este un adevăr. Vor fi priviţi după modul cum se raportează la acest adevăr. Noi însă ne-am asumat o mare răspundere: aceea de a ne raporta la ceva sigur: răsturnarea unei realităţi concrete, a unei realităţi existente, cunoscute şi la fel de sigure ca şi oglindirea ei în vreuna dintre oglinzile deformatoare ale amăgitorului. Vom fi priviţi după un singur şi invariabil criteriu: raportarea la o minciună, care este mimciuna în toată hidoşenia ei. Şi care va ajunge, odată şi odată, faţă în faţă cu realitatea a cărei imagine modificată a fost. Fiindcă nicio oglindă nu va arăta ceva ce nu are în faţa ei.

Ducem cu noi bagaje grele de neadevăr şi de tot felul de ascunzişuri fatale, urmări osificate ale vechilor noastre nelegiuiri şi păcate, şi nu ne îndurăm să le aruncăm… Ne-au fost dragi, era pe vremea când ne plăcea să ne privim în oglinzile deformatoare de realitate ale celui rău, căutăm cu înfrigurare tot felul de justificări, de explicaţii, de intrerpretări cât mai seducătoare ale actelor respective, şi continuăm să minţim. „Cei răi sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor, mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor.” spune David în Psalmul 58:3… La ieşirea din pântecele mamei se intră într-o altă realitate… Orice mincinos trăieşte o realitate stricată, rătăcită…

Aşadar, pe cine minţim, când minţim?

Publicitate

6 Responses to Pe cine minţim?

  1. Sorina spune:

    O minciuna nu va naste niciodata copii frumosi, doar malformati… 😦 Nimic bun nu se poate obtine prin minciuna, oricat de mult ne-am amagi cu astfel de „pretexte”. Intotdeauna va iesi la iveala (mai devreme ori mai tarziu, nu conteaza), precum uleiul la suprafata apei; si, atunci, fiecare neadevar va fi platit mult mai mult decat vom fi castigat pentru o bucata de timp, prin utilizarea lui… Nu cred ca merita platit un asemenea pret…
    Cel mai benefic (pentru ambele parti) este sa se spuna adevarul, chiar daca nu intotdeauna este comod sa ni-l asumam… In plus, acest lucru ar fi o dovada de maturitate si de curaj…

  2. ionatan spune:

    Da, Sorina, e perfect adevărat. Şi dureros… Cu atât mai dureros cu cât implicaţiile spirituale ale unei astfel de „activităţi” duc direct la tatăl minciunii, adică la diavolul… 😦

  3. FataCuLipici spune:

    Aşadar, pe cine minţim, când minţim?

    Buna intrebare… Cred ca in primul rand pe noi…

  4. ionatan spune:

    Crezi bine, FataCuLipici. Una dintre urmări ar fi „Spune-mi cu cine… te lipeşti 🙂 ca să-ţi spun cine eşti!

  5. FataCuLipici spune:

    Stiu cine sunt 😛 Si in ciuda pseudonimului, in general, ma atasez… „lipeala” asta are in zilele noastre o tenta mult prea superficiala, ce nu ma caracterizeaza, dar care , sa nu ne mintim, ne inconjoara 🙂

  6. ionatan spune:

    Nu spun că n-ai fi serioasă, FatăCuLipici, nu am de unde să ştiu asta. Iar „lipelile înconjurătoare” pot distruge, e adevărat, (Gândeşte-te la David şi Batsheba), dar numai firile superficiale, pe celelalte le murdăresc…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: