Dumnezeu – Poetul şi poezia lui (1)

M-am gândit la ce aş putea spune într-o emisiune despre poezie la radioul ăla unde voi colabora, după ce trecem de aranjamentele tehnice. Şi cum îmi este obiceiul, vorbeam singur şi mă înregistram în liniştea dinaintea zorilor, pe întuneric.

Gândurile mi-au luat-o razna, la un moment dat, şi am înţeles ceva atât de frumos şi de îndelung aşteptat, că am început să plâng din toată aşteptarea asta, ca un ocean din care iese spuma… 

Dragii mei, vă spun bine v-am găsit. Am să încerc să vorbesc – să vă vorbesc – despre unele lucruri pe care poate că şi eu, cel care le spun, le înţeleg greu, doar pe departe, şi numai fiindcă Dumnezeu mi-a făcut parte de ele.

Nu e greu, zic unii, să faci poezii, ba chiar este foarte interesant. Te admiră ceilalţi, te crezi mai deosebit, mai cu har, mai dăruit… Nu. Nimeni nu este altfel decât ceilalţi. Înaintea lui Dumnezeu geniul este asemenea omului de rând şi împăratul, asemenea robului. Ba chiar, spune Domnul, cei dintâi vor fi cei de pe urmă.

Vorbeam aşadar despre poezie. Despre rostul ei, despre fiinţa ei…M-am gândit mult timp. Şi nu doar că m-am gândit. Gândurile astea veneau dintr-o experienţă, dintr-o activitate îndelungată, şi-mi arătau dacă sunt sau nu pe drumul cel bun.

Aş vrea doar să începem prin a căuta să înţelegem măcar pe departe ce este aceea o poezie, ce este dincolo de ea… Nu vreau să vin cu reţete. Nici nu mă gândesc să dau reţete. Am văzut într-un loc un titlu: cum să fii poet în şase săptămâni. Ha! Amuzant. Eu tot încerc să învăţ să fiu poet, şi după vreo 40 de ani de încercări, acum, când mă îndrept spre unul dintre capetele vieţii mele pământeşti… ei, dacă n-oi da în mintea copiilor, poate voi şi ajunge la el… înţeleg că mare lucru n-am priceput, că de-abia de-acum încolo dac-oi reuşi… Poate vom reuşi împreună. Vreau să ştiţi că şi Dumnezeu face poezii.

Anunțuri

12 Responses to Dumnezeu – Poetul şi poezia lui (1)

  1. Lorelei spune:

    Poezia nu se invata…se simte cu sufletul..ea este momentul in care sufletul celui ce scrie si suletul LUI bat intr-o singura inima….si daca din clipele acelea unice irepetabile sorb si ceilalti si se satura de apa…e o clipa castigata inseamna ca sufletul tau s-a daruit si a devenit in celalalt bucurie….sau sunet de zambet.

  2. Lorelei spune:

    sa precizez…vorbesc de poezia cu caractre crestin….sub toate aspectele ei…

  3. ionatan spune:

    Nu, poezie cu caracter crestin nu exista. Exista poeti cu caracter crestin. Poezia este sau nu este… poezie. Vorbesti de o singura inima, a celui ce scrie si a lui Dumnezeu. Despre asta da, putem vorbi. Si despre bucuria, pacea, daruirea care apar de aici. Dar nu intotdeauna asta inseamna ceea ce oamenii numesc poezie, asa cum iubirea lui Dumnezeu nu este ceaa ce oamenii numesc iubire.

  4. Lorelei spune:

    Cand eram copil era o sora f batrana in adunare care in fiecare duminica citea poezii scrise de ea…regret ca fiind copil nu mi-a trecut prin cap sa i le cer inainte de a fi prea tarziu…nu aratau deloc cu ceea ce dorim noi astazi de la o poeziestiu fiindca de multe ori ii auzeam pe altiicum zambeau(ceea ce ma intrista)…dar cand le citea simteai tot cerul din inima ei…era ceva care ma facea sa stau linistita si sa ascult eram tare neastamparata dar cand ea se ridica sa citeasca…..era ca si cand…as fi priceput si eu(poate nu stiu nici acum)…dar ascultam fara sa respir cerul ei ma prindea si pe mine……..asta cred eu ca inseamna poezie crestina…cand cerul celuilalt „te prinde” si te trage spre Hristos!!……(si da.. exista si poezie cu caracter si tema crestinadar sa nu fie scrisa de oameni lipit de Dumnezeu…dar se simte …nu te „trage” spre cer)

  5. ionatan spune:

    Fii sigura ca nu forma poeziei te atragea acolo, nici nu stiai, probabil, ce e aia, ci Duhul femeii aceleia, caracterul ei creştin autentic. Duhul caruia nu-i auzi vuietul, dar care poate stăluci in rostirea noastra, indiferent sub ce formă apare ea.

    Da, poezia poate trata orice tema (sau orice tema poate fi tratata prin poezie), dar nu e obligatoriu purtatoare de Duh, daca tema este crestina. Dar orice poezie a unui crestin nascut din Duhul va fi crestina, indifgerent de tema…

  6. addsalu spune:

    Cata dreptate ai, Ionatan! Intr-adevar, nu exista poezie cu caracter crestin, ci doar… poezie… si poeti crestini…

    Sincer sa fiu, ani de-a randul am fost dezgustat de subprodusele infam numite „poezii”, promovate in unele cercuri doar pentru faptul ca erau… crestine… Si asta in ciuda faptului ca sfidau orice canoane ale poeziei – si nu ma refer la rima, ci la ritm, la traire, la vibratia pe care ar trebui sa ti-o transmita…

    Ma rog Lui sa te tina sanatos si la fel de entuziast, Ionatan!

    Cu apreciere,

    Adrian

  7. ionatan spune:

    Multumesc, Adrian. Sincer, nu am nimic cu poezia slaba, si asta fiindca iubesc poezia. Ma deranjeaza insa pretentiile de poeti ale celor care le fac, si mai mult, pretentiile lor de… crestini, acolo unde e cazul.

    Sunt situatii cand respectivii sunt pastori care incearca sa-si impună predicutele rim(el)ate ca zisele Sfantului Duh, doar ca sa-si vanda cat mai multe exemplare de carte…

    Un pastor-poet ma prezenta la un moment dat, incercand sa explice diferenta dintre scrisul lui si al meu, ca pe un poet care scrie „poezie crestina culta”… M-a amuzat tare chestia.

  8. Maria Doina spune:

    Am descoperit doar de cateva zile aceste minuni de cuvinte….Am citit si recitit de la 1 pana la 6…Am ascultat…Am plans de bucurie…Mi-am inaltat sufletul, mi l-am imbogatit.
    Multumesc, Doamne! Multumesc !

    Permiteti-mi sa ma exprim si prin vers:

    DOR DE POEŢI

    Prietene şi frate şi sora mea iubită,
    Ce ştii a pune-n versuri chemările de taină,
    Ce ştii să torni balsamul pe-o inimă rănită,
    Şi pui în loc de zdrenţe, din slove, caldă haină,
    Te chem din nou alături cu harfa aurită.

    Mai vino iar aproape! Poemul meu te cheamă…
    E mult prea singuratic în zile reci şi triste.
    Mi-e noaptea fără stele şi-n suflet frig şi teamă…
    O, Doamne, dă-mi poeţii!…Sau fii Poetul, Christe!
    Să nu mai tremur singur…Iar versul să nu-mi geamă…

    Mi-e dor de-nfiorarea când stăm în părtăşie
    Şoptind timide versuri ca-n ruga-nlăcrimată,
    Când inima-i în stare să simtă şi să ştie
    Că dorurile noastre s-or alina odată,
    Când viaţa noastră-Acolo va fi doar Poezie.

    Te-aştept şi-n zori şi-n noapte c-un nou poem de stele,
    Să-L dăruim Acelui ce-n Doru-I ne aşteaptă,
    Să-mprăştiem din suflet petale de-albăstrele
    Ca tot poemul nostru să-I fie-o dulce şoaptă…
    Acesta-i cel mai tainic din dorurile mele…

    Nu-ţi îngropa talantul! Mai scrie-un vers…sau două,
    Să mă-ncălzesc cu ele e dorul meu fierbinte,
    Să-mi pun balsam pe rană şi să mă spăl cu rouă,
    Că desfătare-ntreagă găsi-voi în cuvinte,
    Când mâinile-nfrăţirii se roagă amândouă.

    Prietene şi frate şi sora mea iubită,
    Te chem să-mi fii alături cu harfa-ţi aurită!

  9. ionatan spune:

    Poezia ta musteşte de trăire ca un vis în care Se recită Dumnezeu. Oare asta simţeau profeţii…?!

  10. elis. spune:

    Am citit cu multa incantare poeziile scrise de Maria Doina, si as vrea sa-i adresez cateva cuvinte:
    E-atata frumusete in versurile tale…
    E primavara parca, e-atata dor si cant…
    Fii binecuvantata si viata sa-nfloreasca
    Cuvinte iscusite si zbor catre lumina,
    Poeme de iubire spre cer, dinspre pamant!

  11. Maria Doina spune:

    Mulţumesc, Elis! Mulţumesc frumos!
    În vară apreciam orice poezie pe care o citeam…Mă bucuram sincer, din tot sufletul, ca şi acum, de altfel. Cineva m-a ,,mustrat” spunându-mi să nu-i mai laud atât pe autorii lor…Dar, ceea ce făceam eu nu era o laudă. Era o exaltare a sufletului meu la frumuseţea din suflete aşternută în cuvinte…
    Poezia de mai jos va ,,vorbi” mai mult…

    Tăcere…

    Cum aş putea să-mi tac uimirea
    Ce-mi freamătă-n final de vers?!…
    Cui foloseşte tăinuirea
    Ce-şi chiunuie-n zadar menirea
    De sfânt mister în Univers?!…

    Cum aş putea să-mi tac fioruri
    Când înfloreşte-un vers divin
    Purtat de-ale Iubirii doruri
    Spre ale Raiului decoruri?!…
    Eu plâng şi scriu şi mă închin….

    Cum aş putea să-mi tac extaze
    Când versu-i curcubeu de dor
    Întins de şoapta unei raze,
    Între luciri de reci topaze
    Uitând de-ntunecimi de nor?!…

    Cum ar putea să-mi tacă dorul
    Când versu-i cântec îngeresc
    Ce-l murmură în ceruri Corul,
    Sfinţind şi jertfa şi fiorul
    Cu Harul Sfânt, dumnezeiesc?!…

    Cum ar putea să-mi tacă imnul
    Când rimele din vers doinesc,
    Când plânsul lor aduce-alinul,
    Iar roua-şi picură seninul
    Pe versurile ce-nfloresc?!…

    Nu pot să tac!…Îmi cer iertare!….
    Nu-mi cereţi asta!…E un chin!…
    A’ voastre versuri mi-s altare,
    Când le citesc e Sărbătoare
    Şi de-aş tăcea aş fi…. meschin…

    Dar, dacă, totuşi, îmi veţi cere,
    Eu voi tăcea… Prin ne-cuvânt
    mă voi rosti… Doar în tăcere
    Şi-n lacrimi voi găsi plăcere…
    Şi-odihnă-n stihul vostru sfânt.

  12. elis. spune:

    Iti multumesc pentru raspuns, Maria! Ce frumos! Fie bucuria si incantarea ta si a mea, tot pentru slava Lui! Toata inchinarea si psalmi si osanale, sau rugaciuni in taina, si nerostit cuvant , fie pentru gloria Lui Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: