Ferice de cei milostivi

Ca gingăşia gâzei când înconjoar-o floare,
uşurel atingând-o cu briza elitrei,
e mila ce lasă adânc de-nchinare
şi lacrimi, clipitei.

Ferice de cei milostivi pretutindeni,
în drag şi în ură,
cu uşile inimilor deschise-n arminderi
fărâmitură

de plâns închegat pe cel gol şi lipsit,
ca un strai călduros,
plâns milostiv, plâns fericit,
plâns unduios.

Ca un râu care-şi umple de sălcii malul
şi-adânc le adapă,
chiar dacă ele cu ramuri valul
i-l tot înţeapă.

Ferice de cei milostivi căci vor fi
podidiţi într-o grea bucurie:
mila lor ca un înger peste ei va veni
tovărăşie

înaintea oricărei făpturi de făptură umilă
la Scaunul lui Dumnezeu înfăţişată.
Vor avea cumpănita parte de milă
adjudecată.

(o altă “piesă” aranjată de fratele meu, publicată în volumul “Tabla înmulţirii cu cerul” – 1998)

Publicitate