Al Tău bal

Ianuarie 9, 2010

Al Tău bal

Cum nu se miră umbra mea de mine,
Oricât, în soare cald, m-aş răsuci,
Aşa nu-mi sunt privirile-Ţi străine,
Aşa mi-eşti drag şi tot aşa mă ştii.

Pe ochiul meu vin ape dimpreună
Cu mincinoase trestii şi bâtlani.
Tu mă ascunzi ca ziua-n săptămână
Şi ca pe-o săptămână între ani.

Să nu mai văd decât semeţe creste
Care în soare numai vieţuiesc.
Şi nu mai sunt, căci umbră nu mai este,
Cu supla-Ţi siluetă mă-nfrăţesc.

Tu mă faci stânca din care izvor
Ţâşneşti lovind toiagul mântuirii.
Eu n-oi seca, chiar dacă am să mor
Umplând cu mine rânduiala firii,

Ci voi uda o nouă formă-n cer
O altă stare într-un alt real…
O, Doamne, -mbracă omul cu mister
Şi îl invită azi la al Tău bal.


Nu pot…

Iunie 9, 2009

Nu pot numi cuprinsul în care cugeţi Tu,
Sau cum în el Numirea de Tine e mereu
Un gând de totdeauna ce-n necuprins căzu:
„Eu sunt cel care este… Sunt singur Dumnezeu.”

Nu pot numi Numirea de Sine ce-a umplut
Ceva ce noi numim visând, iubire,
Ceva ce noi pricepem c-a fost fără-nceput,
Dar ce e începutul, nu ni s-a dat a ştire…

Nu pot să-nlănţui moartea de care voi muri
Cum nu pot înverzirea din pom s-o dau afară.
Ştiu doar că din culoare în mine-o izbucni
O nouă şi măreaţă şi sfântă primăvară.

Aşa că pot Numire din El să fiu… Atâta!
E deajunsul vieţii când o trăiesc cereşte.
Nu vreau să ştiu iubirea ce e, neabătuta,
Ştiu doar că e ca zarea: din ce-o străbat, tot creşte.


Mai mult, din ce în ce mai mult

Mai 21, 2009

Mai mult, din ce în ce mai mult

___________________________________________________________

Mă vrei mai mult, din ce în ce mai mult-
se rupe lumea ca un colţ de haină
cuprinsă-n spini ce sfâşie o taină-
eu strig în rugăciune şi ascult.

Migrează către spaţii linişti sure
cu zbor ciuntit de vânători năuci…
Dar ca-ntr-o-ntâmpinare Tu m-aduci-
un fir de grâu pe-o buză de secure.

Scrâşnind, clipita-nvinsă mă renunţă
şi piatra ei, căzută-n gol, dispare.
Ieşt-am, Doamne, mut, din calendare…
Adun din Tine, ca un pui, grăunte!

Mă vrei mai mult şi sunt mai mult, mereu-
e undeva în cer o avalanşă…
Pe chipul meu, ca pe-o imensă planşă,
Şi-a desenat iubirea Dumnezeu.

Şi de atâta steag, ascunsă-i oastea
ce trece cu învingeri peste stele,
adastă-n graiul luminării mele:
merit eu, Doamne, oare, toate astea?

Mă vrei mai mult? Mă fă cum Tu mă vrei!
În mâna Ta sunt lutul ce pulsează…
E-n cer o veşnicie şi veghează
Cuvântul Tău în adâncimea ei.

Şi tac de mine toate ca de-o apă
ce-acoperă un ochi ascuns de mare…
Ieşit-am, Doamne, mut, din calendar
şi-s orb la Tine-n taină, să mă-ncapă!


Te caut

Martie 23, 2009

Te caut ca pe mâna mea cea dreaptă,
Cum o săgeată îşi caută căprioara
Cu traiectoria ei înţeleaptă
Ce traversează prin căldura ei, vara.

Te caut de parcă n-aş avea chip
Şi aş vrea să-mi străpung unul din flori
Cum îşi străpunge marea nisip
Sau zborul în toamnă, cocori.

Te caut până la arcuire
Deasupra fiecărei ore ce pe tâmple mă doare…
Ştiu că Te voi găsi într-o înviere de renumire
În care stai în picioare.

Atunci voi închina finicii fericirii
De parcă toată viaţa am închinat finici.
Asta e nesfârşirea iubirii:
Când intrarea în ierusalim e aici.


Ştiţi când a picat întâi martie la Dumnezeu?

Martie 1, 2009

Îl făcuse pe om, acum îl legăna, „tăcea în dragostea Lui şi nu mai putea de bucurie”, cum spune Ţefania, îl privea, glorificându-se cu el în toate părţile…

Dar parcă nu-L iubea suficient mogâldeaţa asta, boţul ăsta de lut… Atunci Dumnezeu S-a făcut un întâi martie veşnic, toată veşnicia Sa s-a făcut întâi martie. S-a deschis la piept şi a luat o fărâmă de iubire de-a Sa pe care a prins-o cu un înger în pieptul omului.

Vai, ce mărţişor frumos ai! a clipit îngerul. De atunci omul poate iubi din toată inima. De fapt, atunci a primit-o.

Pica întâi martie la Dumnezeu…

Dedic postarea asta întâimartiului Lui şi frumuseţii lăsată de El fiicelor Evei.  Şi pe asta.

***

de nu strigai s-ar fi topit tăceri
în drumul lor de dor spre nicăieri
iar nicăieriul fără sens şi rost
de nu l-ai fi numit el ar fi fost

de nu m-ai fi numit eu n-aş avea
în lumea de pământ fiinţa mea
ca un căluş peste o gură ce
nu poate bâigui că nici nu e

de nu m-ai fi numit în zori de zi
amiaza-n jur fierbinte n-ar veni
sau seara-n nostalgia florii toată
n-ar fi aşa albastră înfoiată

de n-ai fi spus cu Tine ce-i iubirea
n-ar fi avut hălad hălăduirea
şi suferinţa jertfă legănată
n-ar fi ajuns la mine niciodată

întoarce-mă-n aluatul unei pâini
pe care-o poţi lua Isuse-n mâini
s-o frângi s-o înmulţeşti şi s-o împarţi
cu glasul Tău tăcerii celorlalţi

poezia este din volumul „Ferestrele Împărăţiei”, Hypogrammos, Oradea 2006


Să mă tot mesteci ca pe unul neprihănit Dumnezeule

Ianuarie 27, 2009

***
dincolo de aer se înalţă cetatea
către care îmi duc turmele dincolo de înalt
cu albul făcut strună de arc lânceziu
deasupra dorurilor ca epitelii ale luminii

încet străbat ca un castel verticalul
creneluri gândurile ascund cuiburi de lănci
doar albă ca zăpada iubirii mele mai ştie
aripi să ţeasă lebedelor abandonării

doar de acolo după ce plâng mai ales
şi m-ai ales şi m-ai întors în mântuire
ca pe frigărui moi pe grătar că doreai tare
să mă tot mesteci ca pe unul neprihănit Dumnezeule


Roiuri de ani ca rostirile

Ianuarie 20, 2009

După ce ne-am vârstat cu de toate
Ca o felie de realitate inconştientă,
Ne-am măsurat vârstele de departe
Şi viaţa lor am găsit-o absentă.

Eram ca un cal mural de pe pereţii tăcerii,
Nimeni nu-şi mai amintea cine ne-a pus
În culorile triste ale îndoielii,
Cu orgoliile în sus.

Colmatam zile de aprilie sau de altceva
În albia înapoierii noastre-n goliri,
Că iubirea aproape că nu mai conta,
Oricât eram de nuntiri.

Oricât eram de zăbreliţi în durere,
Şi oricât ni se păreau ele de aur curat,
Cineva tot încerca dinăuntru să spere
O afară de niciodat’

Şi uite-aşa ne-ai luat de pulsul aproape rupt
Şi în grădina Ta ne-ai înflorit obosirile,
Că nu mai trec anii pe dedesubt,
Ci roiesc între noi ca rostirile.