Pavel spune lui Timotei la 2 Timotei 1:5 „Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.
Văzuse ceva special Pavel în omul acesta. O credinţă autentică, ale cărei rădăcini mergeau departe în timp, un fel de credinţă-tradiţie de familie… Văzuse pe acela de care va avea nevoie în lucrarea lui şi a înţeles exact ce avea de făcut: era nevoie să-l pregătească pentru însoţirea ce-i aştepta.
6: „De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mânilor mele.”
Conştient de ceea ce se întâmplase atunci când îl binecuvântase pe Timotei, dar şi de posibila golire a puterii Duhului din el, Pavel îi aduce aminte „să înflăcăreze darul lui Dumnezeu”, să se rededice. Dedicarea noastră poate fi autentică, dar slabă, adeseori, neantrenată, neînflăcărată… Ne putem teme şi putem greşi. Putem suferi datorită slăbiciunii noastre. Dar…
7 „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.”
Duhul Domnului poate fi recunoscut. Are anumite caracteristici. El nu va inspira niciodată frică, ci va acorda asistenţă spre obţinerea de „putere, dragoste şi chibzuinţă”. Exact cele ce lipsesc unei lumi cum e lumea noastră, care multilează şi deformează caractere, într-o luptă pentru supravieţuire cu totul asurdă şi după chipul ei… Ce-ar fi „să ne dăm demisia” dintr-o astfel de lume? Ne ţin atâtea lucruri, e adevărat, ne vor lua la întrebări frica, nesiguranţa, ruşinea… Pavel îndeamnă, încurajând:
8 „Să nu-ţi fie ruşine, deci, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.”
9 El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după Hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea mântuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.”
Slăvit să fie Numele Domnului! Al Domnului Harului!