Prietenului Marius Cruceru la Oradea
Ceva ce noi numim iubire, ceva ca un umăr al soarelui când ne zăreşte inima lui, zvâcnetul de uimire al razei la vederea luciului lac,ceva ce face simfonie din zgomotul oricărei cascade, asta şoptea Dumnezeu în dreptul nostru seara, întocmindu-ne
Şi dulceaţa de smochine a clipelor într-o contagioasă fredonare de noi ca poveştile… Doamne, cum se fac fotografiile cu prietenia pe dinafară?
This entry was posted on Sâmbătă, 12 iulie 2008 at 2:00 pm and is filed under Jurnalul scrierii iubirii. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
 | clauclaudia la Înviere şi-alin |
 | Delia Filip la O suferinţă cu sceptru |
 | moira la Poţi gândi frumos despre … |
| Visul (1) – şo… la Care leu te mănâncă pe ti… | |
 | Liliana Corbu la Azi ne vizitează Lorelei |
| Bisericata.com… la O suferinţă cu sceptru | |
 | Stau de trei…… la Dacă eram fete, eram buni de… |
 | Spartacus la De ce sunt baptist |
 | ioan savu (ioan) la Poţi gândi frumos despre … |
 | cristinagabriela19 la Al Tău bal |
 | elena marin alexe la Crescătoria de balene |
| Fără măr « Con… la Scrisoare veche către un priet… | |
 | nicolae la O suferinţă cu sceptru |
 | LUCIAN B. la Cum a primit lumea evanghelică… |
 | Dan H. la Al Tău bal |
VĂ MULŢUMESC!
jurnalul scrierii iubirii
Jurnalul scrierii iubirii