Voi sunteţi lumina lumii

Cetatea aşezată pe minte, ascunsă nu poate rămâne,
în plină lumină crenelurile ei împărăţesc.
Lumina din cer şi lumina din voi- într-o albă minune,
acolo, în pisc, se unesc.

Un sfeşnic imens, chiar dacă-i sfielnică încă
pala flăcării ce-mprăştie razele blânde-mprejur-
nimeni nu-l pune în obroc, să se frângă, în noaptea adâncă,
în al lumilor înverşunat contur.

Ar putea să cadă mulţi, avalanşă de conştiinţe orbite
de întuneric, în nopţile fără făclii.
Adevărurile, ar putea să fie şi ele ciuntite
de colţii întunecaţi din stihii.

Dar voi sunteţi lumina lumii, voi, cu faptele voastre bune,
lumini care nu lasă umbre în colţurile cele ascunse.
Voi, strălucind de dor şi de rugăciune,
de priviri în lacrimi pătrunse.

Nu lumina soarelui, sau a lunii, sau a  vreunei stele,
ci lumina lumii acesteia asaltată de întuneric
sunteţi voi, cu făcliile inimii cele
cu clipătul veşnic.

Doamne, nimic nu poate şterge lumina aceasta de pe noi:
norii, durerea, haita de ură ce se aţine
hăpăind pe alături fără milă, fără ostoi…
Că nu e de la noi: e de la Tine!
Apărută în cartea „Tabla înmulţirii cu cerul”, Brăila 1998

Publicitate