Scrisoare către un nonconformist

Nimeni nu vorbeşte despre „născut din nou”… din naştere. „Născut din nou” nu poţi fi decât în Hristos. Dar baptist, sau ortodox sau altceva, da, se poate. E meritoriu efortul de a păşi afară din clişee, pe calea ta: una eminamente culturală, bazandu-te pe experienţe intelectuale şi livreşti pe care le-ai aplicat (şi nu încadrat) la o realitate dată.
Nu ştiu cât de fericită e alegerea asta. Oricum, e mai complicată şi susceptibilă la a determina conflicte. Fiindcă o viziune artistică şi intelectuală asupra vieţii naşte… Iar ajungem la naştere! Apoi la copilărie, la educaţie… O dată cu educaţia, spui. Da, clişeele se învaţă o dată cu educaţia. Ţin de conjunctură. Sunt un nume, nu o persoană. Clişeele pot fi învinse. Întotdeauna am fost privit ca nonconformist. Şi mi-au plăcut nonconformiştii. Problema e că nu toată lumea se poate adapta nonconformiştilor, iar (şi) tu va trebui să accepţi asta. Că marea majoritate a oamenilor se conformează. Nu trebuie nimeni blamat pentru asta. De fapt singura diferenţă e că nonconformiştii se raportează la alte reguli (sau la lipsa acestora, care devine o altă regulă), caută să le transceandă pe cele ale conformiştilor… În sensul ăsta, Hristos e pentru mine cel dintâi exemplu.

Conştiinţa este un instrument care măsoară şi caută să echilibreze gradul de adaptare a individului la Etern, la sine si la ceilalţi. Nu a fost educată decât acea parte a ei care ţine de componenta sine-ceilalţi. Că Eternul e acelaşi ieri şi azi şi-n veci. Nu vei reuşi niciodată să înţelegi – şi nici eu sau alţii – decât adaptându-te perspectivei Eternului în măsura în care se face cunoscută şi acceptând variabila eu-sine-ceilalţi ca fluctuaţie permanentă şi reală în ea însăşi (ceea ce conduce către toleranţă), dar corectă numai când e corelată cu Divinul. Astfel se obţine măsura fiinţei, tot variabilă, din perspectiva noastră, dar corectă, imuabilă în Etern (ceea ce ne obligă la toleranţă). De aici pana la iubire nu mai e decât un pas: Hristos! El a corelat în Fiinţa Sa toate aceste componente. El a fost cu desvârşire om ca noi si în mod desăvârşit Etern Dumnezeu. Asta nu vom înţelege noi niciodată, chiar dacă bâiguim oarecum în minea noastră.

Marele avantaj al nonconformismului este că face abstracţie de normele acceptate la un moment dat. E liber să câştige sau să piardă pe mâna sa. Bineînţeles că va suferi. Dar accesul catre Divin trece pe aici. Adică prin credinţa asumată ca normă, nu prin vedere. Credinţa care devine realitatea nonconformiştilor. În sensul ăsta nu baptiştii sau penticostalii, sau alţii, ajung beneficiari ai Raiului, împreună cu Hristos, ci credincioşii lui, indiferent de culoarea confesională. Ei sunt „nebunii” pentru Hristos.

Publicitate